Info Actual > Social > Eroare masivă la redeschiderea școlilor. Specialist: Toată lumea să se mobilizeze să faca rost de spaţii
Social

Eroare masivă la redeschiderea școlilor. Specialist: Toată lumea să se mobilizeze să faca rost de spaţii

Eroare masivă la redeschiderea școlilor. Specialist: Toată lumea să se mobilizeze să faca rost de spaţii

Eroare masivă la redeschiderea școlilor. Specialiștii din domeniul sănătății publice critică în continuare o prevedere din ordinul comun al Ministerului Educației și Sănătății privind redeschiderea școlilor din 8 februarie.

Este vorba despre cea care precizează că, dacă configurația sălii de clasă nu permite distanțarea fizică de un metru între elevi, spațiul să fie organizat astfel încât să se asigure doar distanța maxim posibilă.

Eroare masivă la redeschiderea școlilor. Unul dintre cei care critică această prevedere este profesorul de sănătate publică din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, Răzvan Cherecheș. Într-o intervenție la Radio România Cluj el a cerut autorităților locale să caute spații adecvate pentru ca elevii să poată păstra distanța, una dintre principalele măsuri de prevenire a infectării cu coronavirus.

Răzvan Cherecheş: Mi se pare o eroare masivă din partea Ministerului Educatiei şi mi se pare că MEN aici a luat abordarea leneşă, adică: dacă nu se poate, nu se poate. Păi nu, nu că nu se poate. Dacă pentru noi educația este importantă, autoritățile locale, autorităţile judeţene, toată lumea să se mobilizeze să faca rost de spaţii: săli de sport, case cultură, nu contează.

Educația este cel mai important aspect în acest moment

Educaţia se poate face oriunde atâta timp cât ai nevoie de spaţii care să fie ventilate şi unde copiii să stea la distanţă. Şi dacă nu se pot face, să mobilize fonduri, pentru că, din câte înţeleg din declaraţiile politice, educația este cel mai important aspect în acest moment.

Amintim că la începutul lunii februarie, ministrul educației, Sorin Câmpeanu, a declarat că elevii vor sta câte doi în bancă, acolo unde sălile de clasă sunt astfel configurate, pentru că nu distanțarea va fi măsura de protecție esențială în sălile de curs, ci purtarea măștii, scrie RRA.