Categories: Lifestyle

Pe vârful unui munte a început construirea uneia din cele mai înalte statui din lume, care va avea peste 100 de metri înălțime

Lucrările de construire a statuii gigante au început miercuri, 4 ianuarie 2023, și vor fi finalizate peste patru ani, respectiv în anul 2027.

Este vorba despre una dintre cele mai înalte statui din lume care îl întruchipează pe Buddha, care va fi construită în Cambodgia.

Aproximativ 30 de milioane de dolari americani va costa această statuie

Statuia lui Buddha va avea 108 metri înălțime și va fi construită pe vârful Muntelui Bokor din sudul ţării (munte situat la aproximativ 180 de kilometri sud-vest de capitala Phnom Penh)

În acest context, ministrul Gospodăririi Terenurilor, Urbanismului şi Construcţiilor, Chea Sophara, a declarat că statuia lui Buddha, în poziţie aşezată şi cu picioarele încrucişate, va avea un cost estimat la aproximativ 30 de milioane de dolari americani și va fi una dintre cele mai înalte statui ale lui Buddha din lume.

Astfel, în cadrul unei ceremonii de inaugurare a şantierului, ministrul Chea Sophara  a declarat: „Va fi cea mai înaltă statuie a lui Buddha din Cambodgia şi una dintre cele mai înalte statui ale lui Buddha din lume”.

Statuia va servi drept altar sacru pentru budişti

De asemenea, oficialul a mai precizat următoarele: „Când construcţia va fi finalizată, statuia va servi drept altar sacru pentru budişti, iar această zonă va deveni un important centru turistic budist pentru Cambodgia şi pentru lume”.

FOTO captura video

Budismul în Cambodgia

Potrivit Ministerului Cultelor şi Religiilor, până la 95 de procente din populaţia Cambodgiei este budistă, relatează publika.md.

Budismul este o religie și o filozofie orientală. Ea își are originea în India în secolul al VI-lea î.e.n. și s-a răspândit într-o mare parte a Asiei Centrale și de Sud-Est. Se bazează pe învățăturile lui Gautama Siddhartha, un gânditor indian care se crede că ar fi trăit între 560 î.e.n și 480 î.e.n., potrivit wikipedia.org.

Este răspândit în India, Nepal, China, Japonia, Sri Lanka, Coreea, Mongolia, Myanmar, Thailanda, Vietnam, Laos, Camodgia, Indonezia, Malaezia. Cu aproximativ 600 de milioane de adepți la nivel mondial, budismul este a patra religie a lumii după creștinism, islam și hinduism.

Beatrise Braha

Recent Posts

După 14 ani, în septembrie are loc recalcularea pensiilor! Vor beneficia trei milioane de pensionari

Recalcularea pensiilor, o schimbare majoră pentru seniorii din România, se pregătește să intre în vigoare…

6 ore ago

Lupta împotriva „Shrinkflation”. Comercianții , obligați să semnalizeze reducerea cantității produselor

Guvernul a decis să ia măsuri pentru a contracara practica cunoscută sub numele de "shrinkflation".…

7 ore ago

Adrian Câciu trage un semnal de alarmă! România pierde miliarde de euro din cauza evaziunii fiscale

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a subliniat că România suferă o pierdere estimată…

9 ore ago

Salarii mai mari și impozite mai mici! Măsura ar urma să se implementeze de la 1 iulie

Premierul României, Marcel Ciolacu, a exprimat necesitatea unei reforme în sistemul de impozitare a salariilor.…

9 ore ago

Inflația va continua să crească! Previziunile BNR

BNR a anunțat că inflația va crește la 4,9%, față de 4,7% în prezent, conform…

10 ore ago

Cod galben de inundații! Ce zone sunt afectate

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben…

12 ore ago

This website uses cookies.