Lifestyle

Focar nou de COVID-19 pe o secție de ORTOPEDIE. Colaps iminent pentru un spital din România

Focar nou de COVID-19 pe o secție de ORTOPEDIE. Colaps iminent pentru un spital din România

Focar de COVID-19 în România. Spitalul din România în care au fost raportate zeci de cazuri noi de infectare cu noul virus.

Peste 17.000 de cazuri noi de infectare cu coronavirus au mai fost diagnosticate de ieri până astăzi în România, iar numărul pacienților COVID-19 se menține relativ constant, în contextul în care s-au înregistrat peste 400 de decese asociate SARS-CoV-2.

În spitalele supraaglomerate situația este tot mai greu de gestionat, iar mulți pacienți care ar avea nevoie de terapie intensivă și așteaptă eliberarea unui loc nici nu îl mai apucă, așa cum s-a întâmplat, din nou, la Galați, potrivit RRA.

Focar nou de COVID-19 pe o secție de ORTOPEDIE. Orașul în care au fost raportate peste 17.000 de cazuri noi

În ultimele 24 de ore, opt pacienți cu coronavirus care se aflau internați în containerele din curtea Spitalului Județean Galați au decedat; cele opt persoane nu erau vaccinate anti-COVID. În cele șapte containere din curtea spitalului, prevăzute inițial cu o capacitate de 36 de locuri, sunt internați și tratați în prezent 43 de bolnavi cu coronavirus, care au nevoie de alimentare cu oxigen.

Pentru creșterea capacității de tratare a pacienților cu COVID, în curtea Spitalului Județean, în afară de cele șapte containere, a mai fost adusă o autospecială ISU SMURD de victime multiple, unde sunt tratați trei pacienți care au nevoie de oxigen.

De asemenea, tot în curtea spitalului mai există o autospecială ce aparține Serviciului Județean de Ambulanță Galați, o mașină veche ce era folosită rar și care acum a fost transformată în mini salon cu două locuri pentru pacienții cu coronavirus care au nevoie de oxigen.

La același spital, Direcția de Sănătate Publică a confirmat astăzi prezența unui nou focar COVID pe secția Ortopedie. Este vorba de 12 persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care nouă sunt pacienți, iar trei cadre medicale, respectiv un medic și doi asistenți medicali, iar în secția Ortopedie au fost restricționate internările pentru o perioadă de 14 zile, fiind primite doar urgențele medicale.