Info Actual > Politică > Ion Cristoiu: „Orban a început deja, cu trei ani mai devreme, campania pentru prezidenţialele”
Politică

Ion Cristoiu: „Orban a început deja, cu trei ani mai devreme, campania pentru prezidenţialele”

Ion Cristoiu: „Orban a început deja, cu trei ani mai devreme, campania pentru prezidenţialele”

Ion Cristoiu a analizat activitatea PNL din ultima perioadă. Acesta susține că Partidul Național Liberal a transformat bătălia din PNL dintr-o bătălie internă într-una la nivel naţional. Mai mult, Ludovic Orban a început deja, cu trei ani mai devreme, campania pentru prezidenţialele din 2024.

Ludovic Orban, viitorul președinte?

„Spre deosebire de membrii PNL, întregul electorat şi nu doar cel al PNL sau cel de Dreapta se pronunţă asupra prestaţiei electorale a celor doi combatanţi ca şi cum ar fi vorba de alegeri prezidenţiale. Scriam la un moment dat că, din varii motive, bătălia din PNL se desfăşoară pe o dublă scenă. O scenă internă, urmărită doar de membrii PNL, şi o scenă naţională, incluzînd-o pe prima, care e scena la care se uită toţi românii. Această notă a transformat bătălia din PNL dintr-o bătălie internă într-una la nivel naţional. Cum arată o bătălie internă ne putem da seama după bătălia din USRPLUS. Deşi la fel de cruntă ca şi cea din PNL prin rezultatul final – unul dintre cei doi aspiranţi pierde nu numai şefia partidului, dar şi şansele de a rămîne în politica mare – bătălia din USRPLUS e practic inexistentă pentru marele public. Deosebirea dintre cele două bătălii ţine de specificul formaţiunii. USRPLUS e o formaţiune închisă în propriile reguli şi propriile legi. (…) PNL, cel puţin în cazul concret al alegerilor interne de anul acesta, a ales o altă formulă. Bătălia se desfăşoară pe scena mare a ţării. Campania a fost urmărită de întregul electorat cu interesul şi chiar cu patima cu care e urmărită o campanie pentru alegerile prezidenţiale”, susține Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu: „Orban a început deja, cu trei ani mai devreme, campania pentru prezidenţialele”

„Dacă la începutul campaniei scena mică, a confruntării în faţa membrilor PNL, a fost în prim plan, treptat-treptat, ea a trecut în plan secund, lăsînd locul scenei mari, în faţa întregului electorat”. Ion Cristoiu mai spune că „existenţa unei scene naţionale în paralel cu scena partidului a fost un produs inevitabil al mai multor note ale bătăliei din PNL. Le-am consemnat într-un comentariu dedicat primelor săptămîni de campanie:

Vizibilitatea însemnată conferită celor doi combatanţi de funcţiile deţinute în stat, unul premier şi celălalt preşedinte al Camerei Deputaţilor.”

Presupunerea că învinsul la Congres va pierde şi funcţia, dacă nu chiar prezenţa în politică

„Impactul confruntării asupra activităţii statului. Multe dintre deciziile lui Florin Cîţu luate pentru toţi românii au vizat obţinerea de avantaje în faţa celor 5000 de delegaţi la Congres.

Cum se explică prioritatea dobîndită de scena naţională?

Răspunsul trimite la rezultatul sondajului.

Transformarea alegerilor din PNL în alegeri pentru preşedinţie are drept principal autor pe Ludovic Orban.

Şi cînd spun aceasta nu mă refer la agitaţia ieşită din comun a candidatului Ludovic Orban în campanie spre deosebire de discreţia incredibilă a lui Florin Cîţu.

Mă refer la faptul că Ludovic Orban a depăşit rapid hotarele confruntării din partid conferind bătăliei notele unei campanii prezidenţiale:

1. Se ştie de cei care ştiu mai multe că Klaus Iohannis îl sprijină pe Florin Cîţu. Totuşi, Klaus Iohannis nu s-a implicat public în bătălia din PNL. N-a zis niciodată (cel puţin pînă acum) că liberalii trebuie să-l voteze pe Florin Cîţu. Nu l-a atacat niciodată pe Ludovic Orban. (…) Prin atacurile lansate de Ludovic Orban s-a creat imaginea unei confruntări între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis şi nu a unei confruntări între Ludovic Orban şi Florin Cîţu.

2. Ar fi fost normal ca adversarii să se refere strict la PNL, la ce vor ei să facă cu acest partid, la Proiectul de ţară propus partidului. Florin Cîţu s-a păstrat cît de cît în aceste hotare. (…)

3. Ludovic Orban duce în ultima vreme o campanie de văicăreli despre situaţia sa. Imaginea propusă marelui public e cea a unui politician cinstit, curajos, pe cale să cîştige şefia PNL, dar tocmai de asta victimă a maşinaţiunilor Puterii. (…)

Nu ştiu dacă această transformare îi aduce lui Ludovic Orban puncte decisive în campania pentru şefia PNL. Sigur e însă că-i aduce puncte în bătălia pentru funcţia de preşedinte al României. Dacă va cîştiga alegerile interne din PNL, Ludovic Orban va fi un candidat cu mari şanse de a ajunge preşedinte al României. Nu de alta, dar el a început campania pentru prezidenţiale încă de pe acum, profitînd de vizibilitatea dată de bătălia pentru şefia PNL. Şi atît de mare e ponderea figuraţiei lui Ludovic Orban de candidat la preşedinţia României şi nu de candidat la şefia PNL, încît ai crede că Ludovic Orban candidează la prezidenţiale şi nu la şefia PNL”, a scris Ion Cristoiu pe blogul său, cristoiublog.ro.