Actual

Cum a fost reconstruit accesul la apă potabilă după incidentul de la Praid

Cum a fost reconstruit accesul la apă potabilă după incidentul de la Praid. (sursă foto: Klarwin)
sursă foto: arhiva companiei

Instalația de desalinizare a apei montată de Klarwin în localitatea Fântânele, din județul Mureș, a devenit operațională astăzi, 15 decembrie. Testele efectuate de Direcția de Sănătate Publică atestă faptul că apa procesată este declarată potabilă și îndeplinește integral cerințele prevăzute de legislația în vigoare.

Punerea în funcțiune a sistemului, în aceste condiții, validează eficacitatea tehnologiilor utilizate în proiectul de amploare derulat în zonele afectate de creșterea salinității apei în urma incidentului de la mina de sare Praid, care a compromis temporar accesul la apă potabilă pentru zeci de mii de locuitori.

Un efort coordonat

„Punerea în funcțiune a sistemului de desalinizare de la Fântânele marchează un moment esențial, atât pentru comunitatea locală, cât și pentru echipele noastre. Este rezultatul unui efort coordonat, care a combinat tehnologie avansată, producție locală și capacitatea de a interveni rapid într-o situație cu impact direct asupra vieții de zi cu zi. Colaborarea cu autoritățile și cu Aquaserv a fost decisivă pentru ca acest sistem să devină operațional și să redea comunității accesul la apă potabilă în condiții de siguranță”, a declarat Adrian Dobre, CEO Klarwin.

Soluția pusă în funcțiune la Fântânele este un flux multi-barieră, proiectat pentru controlul calității și stabilitate în exploatare: decantare, ultrafiltrare cu module membranare Asahi Kasei Microza, urmată de osmoză inversă cu membrane Aquaporin pentru reducerea clorurilor, cu automatizare și monitorizare a parametrilor de proces.

„Prioritatea noastră, ca operator, a fost restabilirea accesului la apă potabilă în condiții de siguranță. Validarea DSP și încadrarea apei distribuite în rețea în parametrii de potabilitate arată că soluția implementată funcționează. Mulțumim tuturor echipelor implicate pentru mobilizarea într-un termen scurt și într-un amplasament cu provocări tehnice reale”, a declarat Sipos Levente, Director General Aquaserv.

Soluții eficiente

În perioada imediat următoare, proiectul intră în etapa de recepție finală, care include verificările contractuale, documentația completă, confirmarea parametrilor de performanță și instruirea de operare. În paralel, echipele vor continua stabilizarea regimului de exploatare, cu mentenanță preventivă și monitorizare continuă, pentru a asigura funcționarea predictibilă a sistemului pe termen mediu și lung.

Sistemul de desalinizare integrat în proiect este rezultatul unor etape accelerate de proiectare, inginerie și fabricație, adaptat particularităților amplasamentului. Soluția folosește tehnologii de înaltă eficiență, automatizare completă și consum redus de energie, asigurând control total asupra procesului de purificare a apei. Fabricarea locală a permis Klarwin să mențină un nivel ridicat de flexibilitate, să răspundă imediat provocărilor tehnice apărute și să reducă, astfel, semnificativ timpul de implementare.