Categories: ActualLifestyle

Jandarmul care merită să ne scoatem pălăria: Petre Pălărie, primul martor ocular al accidentului rutier de la Unirea

La producerea accidentului rutier din 23.12.2022, în care a fost implicat  un autocar cu cetățeni străini, la intrarea în Pasajul Unirii, a fost martor ocular și un jandarm din București.

Aflându-se în timpul liber și, întâmplător, în zona Pasajului Unirii, plutonierul adjutant Pălărie Petre, de la Jandarmeria Capitalei, a fost prima persoană de la fața locului unde s-a produs accidentul rutier.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Române, publicat pe facebook, plutonierul Pălărie Petre a procedat la oprirea traficului rutier și acordarea primului ajutor, prin evacuarea primelor persoane cu răni mai ușoare din autocar și punerea acestora într-o poziție de siguranță în exteriorul autovehiculului.

Petre Pălărie a rupt scaune pentru a scoate din autocar persoanele rănite și neîncarcerate

„În câteva minute, până la sosirea echipajelor de intervenție medicală și descarcerare, a rupt scaune și alte obstacole, reușind să scoată din autocar persoanele rănite și neîncarcerate, iar în continuare a acordat sprijin forțelor de prim-ajutor ajunse la fața locului”.

Jandarmul Pălărie Petre a ajutat personalul medical în acțiunea lor de salvare

“Cunoscând situația răniților de la interior, a ajutat personalul medical cu informații utile pentru prioritizarea acordării ajutorului medical în funcție de gravitatea rănilor!”

Deși pare a fi o scenă dintr-un film, aceasta a fost o realitate

“Sună ca scenariul unui film cu supereroi, dar Petre spune că e un film pe care nu și-a dorit să-l vadă niciodată, mai ales înainte de Crăciun. Mărturisește că nu a cântărit deloc decizia sa de a interveni, ci a acționat spontan, așa cum instinctul l-a mânat să o facă, după 15 ani petrecuți în slujba oamenilor”, a precizat Jandarmeria Română într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

Jandarmeria Română are cu ce să se mândrească

“Ne mândrim cu tine, om bun și coleg merituos! Jandarmii români se înclină în fața ta și își scot pălăria!”, este mesajul de încheiere al Jandarmeriei Române.

„Jos pălăria pentru Petre!”

Beatrise Braha

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

3 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

3 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

3 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

4 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

4 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

4 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.