La 14 ani, Împărăteasa Ecaterina a luat trei decizii grele. Ea e cea care a influențat destinul de mare putere mondială a Rusiei

Ecaterina a II-a cea Mare, un „despot luminat feminin”

Istoricii au descris-o drept un „despot luminat feminin”, dar împărăteasa a rămas în memoria multora şi pentru actele sale umanitare şi generozitatea de care dădea deseori dovadă.

Imaginea împărătesei a fost asociată de către unii istorici cu evenimentele semnificative şi tentinţele de evidenţiere a Rusiei ca o mare putere emergentă la acea vreme.

Iar alţi istorici şi biografi nu s-au sfiit să o asocieze cu ţarul Petru cel Mare, în timp ce unul dintre contemporanii săi obişnuia des să evidenţieze esenţa domniei sale, spunând că „dacă Petru cel Mare a făurit omul nou în Rusia, Ecaterina cea Mare a fost cea care l-a însufleţit”.

Împărăteasa Ecaterina a II-a, în timpul domniei sale, între anii 1762-1796, şi-a asigurat un asemenea grad de putere şi control politic, încât este dificil de găsit un exemplu similar în întreaga istorie a omenirii.

Ecaterina cea Mare, responsabilă de expansiunea Rusiei

Împărăteasa a fost responsabilă de expansiunea fără precedent a Rusiei precum şi de îmbunătăţirea administrării ţării în stil occidental. Astfel, cu răbdare şi calm, ţarina Ecaterina cea Mare a reformat treptat Rusia şi a terminat reformele începute cu forţa de către Petru cel Mare.

În memoriile sale, Prinţul rus Piotr Viazemsky spunea explicit că „ bărbaţii ruşi vor să devină nemţi, iar femeile germane vor să-i facă ruşi la loc”.

Care a fost numele initial al celei ce a devenit Ecaterina a II-a cea Mare, împărăteasa Rusiei

De fapt, cea care avea să devină ţarină supremă se chema Sophia Frederica Augusta. Aceasta era de neam german şi s-a născut pe data de 2 mai 1729, în oraşul Stettin din Pomerania, Prusia (acum oraşul Szeczin din Polonia).

Sophia a văzut lumina zilei în familia lui Christian Augustus, prinţ de Anhalt-Zerbst. Iar copilăria şi-a petrecut-o într-o atmosferă austeră, dar marcată de discuţii savante şi deseori vesele.

Tatăl său era un om foarte strict şi religios, care comanda pe atunci un regiment al armatei prusace. Mama sa, prinţesa Johanna Elizabeth von Holstein-Gottorp era strâns înrudită cu monarhii care conduceau Prusia, Danemarca şi Suedia.

Tânăra prinţesă s-a botezat, în 1743,  în ritul Bisericii Luterane la dorinţa mamei sale, cu toate că imediat după ce s-a măritat cu ţarul Peter al III-lea al Rusiei, tânăra a trecut la ortodoxie fără niciun regret.

Cum a ajuns tânăra prinţesă împărăteasa Rusiei

În anul 1744, Ecaterina a primit o invitaţie din partea împărătesei Elizabeta a Rusiei, invitaţie care urmărea de fapt aranjarea căsătoriei dintre ea şi fiul împărătesei. De fapt, viitorul ei soţ era un văr de gradul doi, care pe atunci avea doar 11 ani şi era deja dependent de consumul de alcool.

Înțelegând că măritişul cu moştenitorul scaunului Rusiei îi va deschide calea spre o viaţă de vis, ambiţioasa prinţesă Ecaterina a acceptat planul familiilor.

Dar, curând, cei doi veri proaspăt căsătoriţi s-au dovedit a fi total incompatibili unul cu celălalt. Cu toate acestea, Ecaterina a încercat să păstreze aparenţele de dragul situaţiei în faţa curţii, şi era răbădătoare cu excentricul şi nătângul ei soţ pentru că-şi urmărea scopurile în tăcere şi cu mare ambiţie. Spre deosebire de soţul ei, Ecaterina era o femeie ambiţioasă, inteligentă şi talentată în multe domenii. Mentalul său puternic era de tip masculin, fiind mereu dornică să înveţe, să descopere. În fond, venise în Rusia pentru a-şi împlini cariera şi destinul.

Reacția Ecaterinei când a aflat că soțul ei o înșela

Ţarul a început curând să o înşele pe Ecaterina cu orice femeie îi cădea prin peajmă. Dar, în loc să facă crize de gelozie sau să se declare scandalizată de această realitate, Ecaterina s-a decis să-i răspundă cu aceeaşi monedă ajungând aşadar să aibă zeci de amanţi pe parcursul întregii sale vieţi. Fire generoasă şi romantică, Ecaterina cea Mare a avut grijă de toţi amanţii săi, dăruindu-le atât proprietăţi şi pământuri cât şi titluri nobiliare…

Cu toate că apetitul sexual era un aspect definitoriu pentru personalitatea sa, Ecaterina nu a lăsat niciodată ca viaţa sa amoroasă să-i oprească ascensiunea politică şi setea de putere.

Ecaterina, fire extrem de muncitoare şi conştiincioasă, se trezea în fiecare zi la ora 5 dimineaţa şi lucra la diversele probleme administrative. În primii săi ani de domnie împărăteasa avea planuri mari în ceea ce privea politica internă şi externă a Rusiei, dar a preferat ca în acest interval de timp să-şi întărească poziţia şi situaţia.

1764, anul începerii reformelor

Mai târziu, respectiv în anul 1764, împărăteasa a simţit că avea liniştea necesară pe plan extern pentru a începe derularea reformelor sale. Atitudinea sa faţă de reforme a plasat-o în rândul celebrilor „despoţi luminaţi” o serie de lideri de stat din secolul 18, care erau influenţaţi de ideile Iluminismului şi credeau că printr-o conducere înţeleaptă şi raţională puteau asigura prosperitatea propriilor supuşi. Guvernarea Ecaterinei a fost dublată de o politică de care viza creşterea încrederii oamenilor de rând în stat, precum şi propulsarea Rusiei ca putere cu drepturi egale în Europa.

Tot ea a sporit puterile Senatului şi a cucerit şi încorporat Ucraina în Imperiul Rus abolind drepturile comunităţilor de cazaci din sudul Ucrainei şi de-al lungul Niprului, care aveau de secole propriul lor centru administrativ, se autoguvernau, aveau propria politică şi erau conduşi de hatmani aleşi în mod tradiţional-democratic.

Ecaterina cea Mare a mai reformat din temelii legislatura Rusiei aducând-o la nivelul legilor care guvernau celelalte mari puteri europene.

Ecaterina a II-a cea Mare a murit în urma unui infarct

La 6 noiembrie 1796, Ecaterina a II-a cea Mare, împărăteasa Rusiei a încetat din viaţă, în urma unui infarct. Iar epitaful de pe mormântul său este unul revelator: