Categories: Lifestyle

Lady Di şi-a exprimat dubiile despre Charles ca rege! Opinia publică nu a mai fost niciodată la fel după divorţ

Prinţesa Diana a fost una dintre cele mai iubite figuri publice feminine ale tuturor timpurilor şi, cel mai probabil, motivul pentru care Familia Regală britanică este atât de cunoscută oamenilor din întreaga lume. Ea a şi fost prima reprezentantă a Familiei Regale care a părăsit acest mediu şi a făcut declaraţii şocante la adresa rigorilor impuse de monarhia britanică. Iar fostul ei soţ, Charles – în prezent, Regele Charles al III-lea – a fost principala ţintă a atacurilor ei dure.

Dar şi justificate, dat fiind că Charles a avut o relaţie extraconjugală de lungă durată cu Camilla Parker-Bowles, în prezent Regină Consoartă. Iar cartea „The King”, semnată de Christopher Anderson, arată inclusiv dubiile pe care Diana le avea față de statutul viitor de rege al lui Charles.

Ce credea Diana despre soarta Familiei Regale

Într-un interviu faimos, Prințesa Diana a spus că nu va ajunge niciodată regină. Un lucru mai puțin știut e că ea nu l-a văzut nici pe fostul ei soț ajungând pe tronul regal.

„Diana a spus în mai multe rânduri că știa că nu va fi niciodată regină și că era convinsă că Charles nu va fi niciodată rege. Ea credea foarte mult în semne, în semne și în semne și în vise, iar toate acestea îi spuneau că prințul William, nu Charles, îi va succeda Elisabetei a II-a. Ea s-a înșelat în privința asta și în privința multor alte lucruri”, a scris Andersen în volumul său. Charles a devenit rege la vârsta foarte înaintată de 73 de ani, fiind cel mai vârstnic monarh al Marii Britanii la momentul încoronării. Totuși, contrar lucrurilor care se credeau în perioada divorțului dintre Charles și Diana, el nici nu a fost dezmoștenit, iar Regina Elisabeta a II-a nici nu i-a supraviețuit fiului ei.

Chiar dacă Diana nu își putea imagina că Charles și Camilla vor fi vreodată căsătoriți în mod oficial, se pare că ea a recunoscut autenticitatea relației dintre cei doi, care în momentul de față reprezintă cuplul regal al Marii Britanii.

Opiniile Dianei despre Charles și Camilla

Un apropiat al regretatei Prințese Diana a declarat următoarele:

„Într-una dintre conversațiile noastre private, ea mi-a spus că Camilla a fost și va fi întotdeauna dragostea vieții lui Charles și că relația lor a fost mai puternică decât orice căsătorie pe care ar fi putut-o face. Mi-a spus că a acceptat faptul că Camilla a fost discretă și loială… și că poate că merita o formă de recunoaștere”, conform Aleph News.

„Diana a fost o adevărată originalitate, o forță a naturii, iar orice defecte ar fi avut nu au făcut decât să o facă mult mai accesibilă pentru omul de rând. Îi deranjează pe cei din conducerea regală să se gândească că, chiar și în timp ce se pregătesc să încoroneze un nou suveran, oamenii nu și-o pot scoate pe Diana din cap”, a mai spus el. Într-adevăr, la 26 de ani de la decesul ei tragic, Prințesa Diana rămâne cea mai populară figură a monarhiei britanice.

Balcu Irina

Absolventă Litere UniBuc (LLR-LLS şi CRP; masterat de Studii Avansate în Lingvistică). Masterandă la Scriere Dramatică, UNATC I.L. Caragiale.

Recent Posts

Ce este praful saharian? Cum ne afectează respirația

În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…

19 minute ago

Ce alimente conțin cei mai mulți aditivi? Există risc de cancer

Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…

2 ore ago

Joia Mare 2024. De ce se vopsesc ouăle astăzi?

În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…

4 ore ago

Anumiți români se pot pensiona cu 20 de ani mai devreme! Care sunt condițiile

Conform noii legi a pensiilor, o anumită categorie de români va putea ieși la pensie…

12 ore ago

Cine sunt românii care scutiți de la plata taxelor? Există un termen limită

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a adus o veste bună pentru o anumită categorie de români:…

13 ore ago

Cutremur de 4,5 pe scara Richter! Au fost afectate 2 țări

Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…

14 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.