Actual

Legea pe care toată România o așteaptă. Legea offshore va fi votată miercuri în plenul Senatului

Legea pe care toată România o așteaptă. Legea offshore va fi votată miercuri în plenul Senatului

Discuțiile pe marginea legii offshore au fost accelerate în ultima perioadă mai ales în contextul invaziei Rusiei în Ucraina. Preşedintele Senatului, Florin Cîţu a declarat, luni, la Senat, că miercuri, legea offshore va intra la vot în plen şi va fi trimisă la Camera Deputaţilor, for decizional. Despre posibile modificări, cerute de firme, el a arătat că, pentru ca acestea să aibă succes şi să treacă, trebuie să fie negociate în coaliţie.

Legea pe care toată România o așteaptă. Legea offshore va fi votată miercuri în plenul Senatului

„Deja avem plenul de miercuri pregătit. Va fi votată miercuri şi va merge imediat la Camera Deputaţilor, nu cred că vor fi alte probleme până atunci”, a spus Florin Cîţu, precizând că „trebuie discutat în coaliţie, iniţiatorii au venit cu o formă, orice modificare trebuie agreată în coaliţie, pentru că altfel nu va trece, trebuie să fim realişti. În acest moment, ceea ce avem este o lege offshore, dacă se doresc modificări, eu repet, ca să aibă succes, să treacă, trebuie să fie negociate în coaliţie, altfel nu are sens, le vom discuta degeaba”.

Acum două săptămâni legea offshore nu a fost depusă la Parlament, întrucât Virgil Popescu, ministrul Energiei, era plecat din ţară, a motivat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

Kelemen Hunor: Dacă făceam o lege mai bună în 2017, probabil că în 2023 – 2024 puteam începe explorarea

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor a declarat că „dacă făceam o lege mai bună în 2017, probabil că în 2023 – 2024 puteam începe explorarea. De anul acesta – onshore deep – da, acolo se lucrează în exploatare, dar cantitățile de gaze sunt mici. Pentru offshore anul 2026 este termenul realist, dar nu asta este problema. Până în 2026 noi mai trebuie să rezolvăm o grămadă de probleme de  infrastructură, trebuie să rezolvăm consumul intern dacă vrem să avem și produse cu valoare adăugată”, a afirmat el.

Totodată, Kelemen Hunor a spus că până în 2026 România trebuie să găsească soluții pentru a atrage investitori în industria petrochimică și pentru a extinde rețeaua de gaze.

„Industria petrochimică trebuie regândită, ce investitori vom atrage până în 2026, fiindcă această cantitate dacă nu ai unde să o folosești în România atunci sigur că o vinzi pe bursă. Până în 2026 trebuie să extindem și rețeaua de gaze”, a spus liderul UDMR.

Nivelul veniturilor de care ar putea beneficia companiile extractoare a fost principala piedică în exploatarea gazului din Marea Neagră, după ce în 2018, în timpul guvernelor lui Liviu Dragnea, modificarea legii i-a făcut pe investitorii străini să dea înapoi, fiind favorizate importurile de gaz din Rusia.