Lifestyle

Mihaela Rădulescu, la 52 de ani: „Nu mă interesează că sunt criticată. Fac câte operații am chef”

Mihaela Rădulescu, la 52 de ani: „Nu mă interesează că sunt criticată. Fac câte operații am chef”

Mihaela Rădulescu, la 52 de ani, a făcut declarații fără perdea despre operațiile estetice. Vedeta spune că nu o interesează că este criticată și va face câte intervenții va vrea.

Mihaela Rădulescu arată demențial la 52 de ani, așa că a acceptat să dezvăluie cum se menține în formă și ce secrete are în acest sens.

În momentul în care a fost întrebată dacă este o persoană rea, așa cum mulți o consideră, diva de Monaco a oferit un răspuns surprinzător.

„Ceva din imaginea mea, nu știu. Poate faptul că sunt mai hotărâtă așa, le par unora mai “a dracului”, ceea ce nu deranjează. E OK că e așa. Dar cred că de multe ori de frică mă pun așa. Am senzația câteodată că oamenii zic “Aoleu, a venit Răduleasca!”, nu e cu “Vai, a venit Mihaela!”.

Îmi vine să râd de fiecare dată, dar, pe de altă parte, recunosc că-mi convine situația. Îmi convine impunerea asta de respect, dar și de o oarecare teamă de a nu greși. N-o iau niciodată în rău, nu mai pot nici să schimb percepția oamenilor să le zic “Măi, stați așa, că nu e chiar așa. Nu omor pe nimeni”. Am găsit mulți oameni cărora le este un pic teamă de ce reacții aș putea eu să am sau ce aș putea să zic. Dar dacă lor le e așa teamă, mie îmi convine teama și o exploatez, recunosc”, a declarat Mihaela Rădulescu pentru cancan.ro

Cum se menține tânără

Mihaela Rădulescu, la 52 de ani: „Odată ce îmbătrânești, îți mai vine mintea la cap. Sigur că trecem toate prin diverse perioade, am avut și eu perioadele mele de creme. Foloseam cele mai scumpe, făceam tratamente nu mai știu de care. Credeam și speram și eu ca toate femeile că există tinerețe fără bătrânețe, dar nu există.

Uite, eu ador să fac chestii nechirurgicale, proceduri semi-chirurgicale, lifting după care eu sunt topită. Este un lifting făcut cu niște fire, frumos tare! Și care, într-adevăr, îți mai atenuează din riduri”, a completat vedeta.

„Tot ce-ți pui în venă, intră mult mai repede”

„Eu cred enorm, o să ți se pară o tâmpenie, dar dacă m-ai întrebat, eu îți zic secretele mele. Cine le vrea bine, cine nu, nu. Eu îmi fac foarte des tratamente intravenoase. Eu nu-mi pun pe față nu știu ce creme cu retinol. După părerea mea, cremele cu nu știu ce colagen și vitamine, puse pe față, nu-mi fac nimic. Dar tot ce-ți pui în venă, intră mult mai repede în sistem și rezolvă. Îmi fac supradoză de vitamina C, de magneziu, de calciu, de fier, dar mi le fac regulat. Adică eu nu stau să mănânc trei kilograme de mere. Mănânc mere, mănânc legume, fructe, dar mă duc și bag și câte o vitamină. Vitaminele astea intravenoase au avantajul că se văd la față, se văd la păr, îți dau o strălucire pe care nu prea ai de unde să o ai din altă parte.

Eu sunt un om care nu bea alcool niciodată. Asta aș trece-o tot la secrete pentru că vă spun, fetelor, alcoolul îmbătrânește! În general încerc să mănânc, mai ales acum, la vârsta asta, când nu mai pot să mănânc cum mâncam la 20 de ani, munți de mâncare și să nu se vadă nicăieri. Acum constat că și dacă beau apă se vede și atunci încerc să mănânc cât de cât mai sănătos. Mai ales dacă filmez, cu o seară înainte încerc să nu mănânc sărat ca să nu mă trezesc umflată. Așadar, dacă aveți un eveniment, o nuntă, nu mai mâncați sărat cu o zi înainte, beți mai multă apă”, a mai dezvăluit ea.

„Nu mă interesează că sunt criticată. Fac câte operații am chef”

„Nu mai am nici o apăsare, aveam când eram mai tânără. Nu mă interesează că sunt criticată pentru operațiile estetice. E foarte bine ca fiecare să aibă păreri sincere, iar eu le-am explicat de fiecare dată, am pus și pe Instagram de fiecare dată când am făcut un microlifting chirurgical, am povestit de fiecare dată când m-am dus să-mi fac injecții intravenoase, le povestesc pe toate.

Când mi-am schimbat nasul, a știut toată țara. Deci, ceea ce am simțit nevoia să fac am făcut, nu am găsit de cuviință să dau explicații suplimentare. Eu sunt un mare fan al lucrurilor pe care le putem face pentru noi și spre binele nostru. Și le fac de câte ori o să am chef”, a declarat vedeta într-un alt interviu pentru click.ro.