Social

Ministerul Apărării angajează, iar salariile sunt atrăgătoare. „Ești curajos, disciplinat, tenace și ambițios?”

armata

Ministerul Apărării Naţionale face angajări pentru armata României. Astfel, toți cei care își doresc o carieră militară, de soldat sau gradat profesionist, trebuie să se înscrie în campanie de recrutare și selecție, termenul limită pentru depunerea dosarelor fiind 17 iunie 2022. MApN a anunțat câte posturi sunt dispobile, care sunt criteriile și condițiile de recrutare, dar și probele de selecție.

Ministerul Apărării anunță 1.049 de locuri disponibile în sistem. Cum sunt repartizate și care sunt etapele de selecție

Orice cetăţean român poate deveni soldat – gradat profesionist, chiar dacă nu a avut o experienţă militară anterior. Una dintre condiţii este ca doritorii să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani.

După înscrieri, care pot fi făcute până în 17 iunie, vor urma etapele de selecţie a candidaţilor.

„Soldat/gradat profesionist – o profesie care impune respect. Ești curajos, disciplinat, tenace și ambițios? Te așteaptă 1.049 de locuri în 33 de județe și în București: Alba – 20; Argeș – 15; Bacău – 50; Brașov – 24; Buzău – 16; Brăila – 6; București – 193; Bistrița-Năsăud – 2; Călărași – 12; Cluj – 23; Constanța – 200; Covasna – 15; Dâmbovița – 16; Dolj – 45; Giurgiu – 15; Galați – 7; Hunedoara – 17; Harghita – 6; Ilfov – 98; Iaşi – 13; Ialomița – 9; Maramureş – 34; Mureș – 19; Neamț – 5; Olt – 10; Prahova – 11; Sibiu – 23; Satu Mare – 1; Suceava – 2; Timiș – 10; Tulcea – 74; Vrancea – 31; Vâlcea – 1; Vaslui – 26.

Se poate opta pentru orice post, indiferent de județul de domiciliu, dar înscrierea se face numai în judeţul în care candidatul domiciliază (viza de flotant nu se ia în considerare)”, se arată în anunţul de angajare.

Înscrierea candidaţilor se face în perioada 2 mai – 17 iunie 2022, dar nu se poate realiza online.

Etapele procesului de selecție

Selecţia constă în parcurgerea următoarelor etape, care sunt eliminatorii, în ordinea susţinerii lor, mai spun cei de la MApN:

– Evaluarea psihologică

– Evaluarea capacităţii motrice

– Interviul de evaluare finală

– Examinarea medicală

– Examinarea medicală specifică şi/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale

– Arondarea judeţelor la centrele de selecţie

– Cum te poţi antrena pentru selecţie.

Mai multe informații despre probele de selecţie, puteți regăsi accesând link-ul următor: www.recrutaremapn.ro/selectie.php.

Adresele și numerele de telefon pentru a afla mai multe informaţii despre recrutare sunt disponibile aici, pe fiecare judeţ în parte: www.recrutaremapn.ro/contactbir.php.

Care sunt salariile în MApN

Salariul unui soldat pentru anul 2022 sau solda de funcție este de 2.500 de lei pe lună, conform legii, dar veniturile sale sunt rotunjite cu sporuri, prime și indemnizații.

La vârful ierarhiei militare, șeful Statului Major General câștigă o soldă de funcție de 10.880 de lei, care înseamnă de peste patru ori salariul de bază minim brut.

În prezent, Armata Română are 68.500 de militari activi, potrivit unui raport din 2021.