Categories: Lifestyle

Opt cetățeni străini s-au identificat cu pașapoarte românești false. Care este explicația

Am trăit să o vedem și pe aceasta. Iată că unii s-au gândit și mai mult decât atât chiar au și reușit, măcar să încerce, să falsifice pașapoartele românești, bune de călătorii, mai peste tot în lume.

Opt cetățeni străini s-au identificat cu pașapoarte românești false. Care este explicația

Povestea a fost descoperită miercuri dimineața, 24 august, de către poliția federală din Germania, la un control de rutină al unui autocar ce se deplasa pe o șosea națională.

Aici, polițiștii au descoperit opt ​​persoane ce erau pasagere în respectivul autocar, care s-au identificat cu acte românești având semne evidente de falsificare.

În jurul orei 6:20, o patrulă a poliției federale a verificat un autocar care intrase în Germania din Polonia pe autostrada federală A12, lângă Briesen.

În autocar se aflau, printre alți călători, șase bărbați și două femei care au prezentat cărți de identitate românești, la control. Cei opt pasageri susțineau că sunt români.

Prin examinarea documentelor, polițiștii au constatat imediat că actele prezentate la control erau falsificate și i-au invitat imediat pe cei opt pasageri la secție.

Din primele investigații au reieșit următoarele informații:

Persoanele cu pașapoartele românești false sunt de cetățenie iraniană și au vârste cuprinse între 17 și 40 de ani. Au folosit documente de identitate românești falsificate pentru a intra ilegal în Germania.

Poliția federală a inițiat cercetări penale împotriva iranieilor pentru falsificare de documente și intrare ilegală, potrivit media.

Rețea de falsificatori descoperită în Republica Moldova

Câțiva ani în urmă, o anchetă fără precedent a procurorilor și SRI dezvăluie cum acte de identitate românești sunt contrafăcute perfect în Republica Moldova. Anchetatorii susțineau la acea vreme că activitățile falsificatorilor aduc atingere intereselor strategice ale României și afectează aderarea la Spațiul Schengen.

Sirieni suspectați de terorism, care au fost prinși la acea vreme în Italia, cu acte de identitate false, au apelat la o rețea de falsificatori româno-moldovenească, potrivit declarațiilor acestora.

Materialul pe larg click aici.

Foto: ziarulromanesc.de

 

Ligia Beatrice Vasilescu

Recent Posts

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

22 de minute ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

2 ore ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

10 ore ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

11 ore ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

13 ore ago

Când intră alocațiile copiilor? Banii nu ajung înainte de Paște

Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…

16 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.