Predicții care AU ZGUDUIT lumea. „Omenirea va avea un sfărșit tragic”. Au existat oameni care au putut vedea în viitor. Cuvintele lor au devenit profetii, adevărate predictii ale unor evenimente viitoare.
Iată câteva dintre cele mai cunoscute predicții care au zguduit lumea.
Tecumseh a fost un mare sef de trib indian si a murit in anul 1813. Chiar cu doi ani inainte sa moara, a facut o predictie. Șeful de trib a prezis că toti presedintii americani care vor fi alesi intr-un an care se termina cu zero vor avea parte de un final nefericit. Ce a aurmat, se cunoaște.
Exceptie au facut presedintii Robert Reagan si George Bush, care au scapat, conform secretele.com.
Tecumseh s-a nascut in Ohio si este considerat unul dintre marii conducatori de triburi. Numele său inseamna ”Steaua Cazatoare”, sau „Pantera prin nori” sau „Cometa incandescentă”.
El a incercat sa formeze o confederatie a triburilor indiene din Canada si SUA. Deși încercarea a esuat acesta a organizat o armata puternica. Peste 3000 de indieni, care proveneau din 32 de triburi, au format această armată.
Sfarsitul lui Tecumseh este sfarsit. Este impuscat de un colonel american.
La fel de precise s-au dovedit a fi și predicțiile lui Cosimo. Cosimo di Giovanni de’ Medici, cunoscut și sub numele de Părintele Patriei, a fost primul membru din Dinastia de’ Medici care a condus de facto Florența
El i-a prezis Caterinei de Medici, cu multi ani inainte, ca va deveni regina si va avea 10 copii. Lucrurile s-au intamplat conform predictiei.
Cosimo a avertizat-o ca trecerea ei in nefiinta va fi legata de Saint Germain. Caterina de Medici a evitat toata viata sa calatoreasca intr-o localitate cu un asemenea nume. Predictia s-a adeverit si de aceasta data. Caterina de Medici a murit in timp ce era impartasita de un preot care se numea Saint Germain.
Jeanne Dixon a facut o predictie care a devenit celebra. Jeane Dixon a fost unul dintre cei mai cunoscuți auto-proclamați psihici și astrologi americani ai secolului al XX-lea
In anul 1959, ea a declarat ca americanii vor alege presedinte un barbat cu ochii albastri, care va trece in nefiinta in timpul mandatului. Era vorba despre presedintele Kennedy, care a trecut in nefiinta in anul 1963, in timpul mandatului.
Andre Barbault, astrolog si scriitor prolific, a facut o predictie tulburatoare despre moartea Stalin. El a prezis luna si anul in care acesta a trecut in nefiinta.
Edgar Cayce, un celebru medium american, a prezis inversarea polilor magnetici.
Benjamin Solari Parravicini este un celebru pictor argentinian, cunoscut pentru o serie de desene despre care se crede că ar fi profetice și pe care le-a realizat de-a lungul vieții sale. În 1939, a prezis tragicele evenimente care au avut loc in 11 septembrie 2001.
Parravicini este considerat in Argentina un nou Nostradamus. In anul 1937, acesta a prezis ca americanii vor fi primii care vor pune piciorul pe Luna.
In anul 1938, Parravicini a mai prezis ca omenirea va avea un sfarsit tragic. Conform pictorului argentinian, focul din ceruri va distruge toata planeta.
Ministerul Muncii a făcut public calendarul pentru plata alocațiilor copiilor în luna mai 2024. Aceasta…
Persoanele de cel puțin 16 ani pot obține venituri suplimentare, fie că sunt angajate sau…
Siguranța rutieră în Germania este reglementată prin norme strict. Încălcarea acestora poate duce la amenzi…
În ultimele zile, zvonurile legate de praful saharian care a ajuns în România au generat…
Produsele din comerț conțin frecvent aditivi alimentari, în special cele care sunt ambalate. Aditivii sunt…
În Joia Mare, cunoscută și sub numele de Joia Patimilor, gospodinele se dedică vopsirii ouălor,…
This website uses cookies.