Lifestyle

Premieră în teatrul românesc! Spectacolul se va transmite live

Premieră în teatrul românesc! Spectacolul se va transmite live

Prima transmisiune live a unui spectacol lectură în varianta 360°, presupune o experiență nouă și inedită. Este adusă în ediția online de anul acesta, de Festivalul Național de Teatru, fiind o premieră în teatrul românesc.

Maia Morgenstern și Mircea Rusu au avut numeroase colaborări în spectacole de-a lungul vremii. Cei doi actori fac parte și din spectacolul „Moartea bate la ușă”, pe un text de Woody Allen, iar adaptarea scenică a fost gândită și realizată de Florin Ghioca.

Cele mai recente spectacole în care cei doi au jucat sunt: „Vizita bătrânei doamne” de la Teatrul Național din București (regia Alexander Morfov) și în „Amantul”, la Teatrul Evreiesc de Stat, în regia regretatului Vlad Stănescu.

De data aceasta ”Moarte bate la usa” îi aduce pe cei doi artiști în lumea umorului fin al cunoscutului actor, regizor și scenarist american. Urmăritorii spectacolului vor avea parte de o experiență de neuitat, practic, spectatorul va fi în mijlocul acțiunii și va putea să urmărească tot ce se întâmplă în încăpere, prin intermediul unei camere video 360°, montată chiar în centrul spațiului de joc.

„Experiența pentru spectatori va fi incredibilă, pentru că se vor afla la un metru de actori și îi vor putea urmări oriunde se duc aceștia. Practic, culisele dispar, iar protagoniștii se vor afla față în față, cu publicul „interpus” la mijloc. Nu este un simplu spectacol-lectură, este mult mai mult de-atât. Va fi o experiență inedită pentru noi toți, un pas înainte făcut de teatru în această perioadă de pandemie pentru a fi mai aproape de public, dar și un alt mod de a ne raporta la actul teatral, într-un 2020 atât de afectat de coronavirus. Dedic acest spectacol memoriei lui Vlad Stănescu, un om de teatru deosebit și foarte drag, care ne-a părăsit anul acesta, în martie”, declară regizorul spectacolului, Florin Ghioca.

„Moartea bate la ușă” este cel de-al treilea spectacol montat de Florin Ghioca, după „Cântec despre mine” și „O zi cu Nichita”, ambele pe scena Sălii Studio „Euphorion” de la Teatrul Național din Cluj, se arată în comunicat.