Diverse

Putin, caricaturizat în trei creații românești. La Iași e în pampers, la București străjuiește Ambasada Rusiei. FOTO

Putin, caricaturizat în trei creații românești. La Iași e în pampers, la București străjuiește Ambasada Rusiei. FOTO

Fiecare și-a adus aportul personal, pentru a combate războiul, așa cum a știut el mai bine. Iar tinerii sunt cei mai inventivi, la acest capitol. Și chiar dacă toate creațiile lor îl înfățișează pe Putin în diferite ipostaze, scopul principal al exteriorizării sentimentelor lor este combaterea răului și instaurarea păcii, în lume.

Putin, caricaturizat în trei creații românești. La Iași e în pampers, la București străjuiește Ambasada Rusiei. FOTO

Pe un gard lung din Iași, se află desene graffiti, care întorc toate privirile, inclusiv ale șoferilor care își conduc mașinile pe respectiva arteră, situată nu departe de Gara Internațională Nicolina. Infoactual a vrut să afle mai multe despre aceasta, realizând și fotografii, chiar la fața locului.

Pereți viu colorați prind viață și atrag atenția, mai ales prin tematica aleasă. Nu sunt de ieri sau de azi, sunt exact de la începutul tragicului eveniment. Autori sunt trei tineri ieșeni, care au cerut voie de la oficialitățile locale, pentru a-și exprima propriile gânduri și simțiri pe pereți.

Lucrarea lor se numește „Take Out Put In” și autori sunt  HarceaPacea, Teo aka Burok și Vlad aka VlaDude, scrie Vice.

Pe peretele Plajei Nicolina, cunoscută popular ca „Purcica” din cauza mirosului îmbietor de sulf care vine de acolo, există un graffiti care, dacă armata lui Putin ar intra în România, probabil ar fi primul ”bombardat”, după cum spun artiștii. Noroc că, cel puțin pentru moment, nu avem stresul ăsta și trăim într-o țară liberă și democrată, unde poți râde de imaginea lui Putin îmbrăcat în scutece folosite, poți spune că ce face el în Ucraina e un război în toată regula și să nu-ți iei 15 ani de închisoare.

Totul a început într-o seară de vineri (25 februarie – n.r.) când tinerii creatori au  căzut de acord că ar merita să deseneze ceva pe peretele de la „Purcica”. Nu au stat mult pe gânduri și, în ziua următoare s-au apucat de treabă. Cei trei au decis să dea o notă de optimism lucrării lor, pornind de la realitatea covârșitoare și ajungând până la dorința de bine și pace – ”să nu fie totul numai tancuri, explozii și conflicte”, după cum spun chiar ei.

Iași este un oraș aproape de graniță care a avut mulți refugiați, în tranzit. Sigur, ei au văzut desenul și l-au înțeles.

Fața președintelui rus „combinată” cu un WC

La Cluj există alți tineri, a căror viziune, a fost cu totul alta. Ei au început să facă ”paste-up” cu fața lui Putin ”combinată” cu un WC. Președintele rus apare în imagine, având un fundal colorat, diferit, de fiecare dată când un solicitant o cere. Gura i se deschide larg ca un vas de WC. L-au ”share-uit” prin Cluj și prin alte orașe, iar ”lumea a început să îl lipească pe peretele din toaletă”. Despre asta povestesc și protagoniștii principali din povestea grafitti de la Iași. Se cunosc cu clujenii, se susțin, se impulsionează să creeze mai departe. Toți doresc ca prin creația lor să facă din lumea noastră „o lume mai bună”. Planeta merită să trăiască și nu oricum, ci doar în pace.

Imensul tablou din fața Ambasadei Rusiei la București

Din 9 mai a.c., în fața Ambasadei Rusiei din București ”tronează” un tablou-afis uriaș, care atinge,  aproape, dimensiunile unei clădiri, al cărui personaj unic, este și de această dată Putin. Oficialul rus este pictat în mărime impunătoare, îmbrăcat oficial, în costum „la patru ace”. Pe  fundal se vede culoarea roșie, care exprimă sângele vărsat în Ucraina. Iar gura îi este „scheletică”. Tabloul-afiș se vede de departe, mai ales din mașinile care trec frecvent pe acolo. Iar trecătorii întorc privirile sau rămân fixați locului, minute în șir.

Și, ca la orice tablou, fiecare poate avea propria interpretare, deci, liber la imaginație!

Foto: infoactual