Categories: International

Putin „fuge” de iubita lui, după ce a aflat că este însărcinată

Vestea i-a căzut ca o ”bombă”. În plin război, iubita își anunță, în mod public, iubitul, că este însărcinată. Iar iubitul este nimeni altul decât ”marele” Putin, cel mai de temut om de pe planetă, la ora actuală. Cam așa sună știrile despre liderul de la Kremlin și Alina Kabaeva.

Putin „fuge” de iubita lui, după ce a aflat că este însărcinată

Vladimir Putin și-a evitat viitoarea iubită după ce săptămâna trecută a apărut vestea sarcinii acesteia, susține o sursă din Rusia, citată de Daily Mirror. O fi parte din campania media, pe care frumoasa Kabaeva o duce din răsputeri în Federația Rusă, se întreabă, pe bună dreptate, foarte mulți oameni, astăzi. dar se pare că surpriza nu a fost pe placul liderului de la Kremlin.

”Tiranul”, cum este numit de jurnaliștii britanici, are deja doi copii cu gimnasta Alina Kabaeva, 39 de ani, medaliată cu ”aurul olimpic”, iar săptămâna trecută au apărut informații potrivit cărora aceasta ar mai avea încă unul, care este acum, pe drum.

Se spune că ”despotul” ar fi părut „deprimat” când a auzit vestea, potrivit unei postări pe canal Telegram, care este administrat de un agent străin, reprezentant al serviciilor secrete rusești.

Într-o postare pe Telegram a SVR se menționează: „Nu-i pasă de fosta sa soție, îi este indiferentă de mult timp, iar relația președintelui cu Alina Kabaeva a fost în ultima vreme greu de numit perfectă, și asta în ciuda recentelor vești despre sarcina Alinei. Este clar că Putin nu s-a pregătit să devină din nou tată, iar sarcina neplanificată a lui Kabaeva l-a nedumerit mai mult decât l-a bucurat”.

Cum este văzută relația lui cu Alina, din exterior

„După ce a aflat că va avea un alt copil, practic nu a mai comunicat cu Alina, evitând întâlnirile și petrecerea timpului împreună, justificând pierderea timpului alocat pentru afacerile de stat”.

Se zvonește că nici de ziua ei de naștere, Alina nu a avut parte de mai multă atenție din partea omului căruia i-a dedicat întreaga viață, după cum scrie publicația engleză.

„La împlinirea a treizeci și nouă de ani, pe 12 mai, Kabaeva a primit felicitări oficiale și un cadou de la Putin abia după-amiază, iar acest lucru a supărat-o foarte tare, în ciuda faptului că președintele a suferit o intervenție chirurgicală în noaptea următoare și nu a fost în stare să sărbătorească.

Există oameni apropiați care, totuși, vorbesc între ei, și lucruri ferecate ajung, într-un fel sau altul, și la urechile oamenilor simpli, de rând. Despre rudele și apropiații de suflet ai lui Putin se spune că l-ar necăji, mai ales în ultima perioadă, și nicidecum bucura, motiv pentru care omul puternic de la Kremlin a ales să se refugieze în …”război”.

În general, rudele și apropiații, de la începutul războiului, în cea mai mare parte, îl împovărează pe Putin și îi provoacă necazuri și neplăceri inutile, începând cu fiica cea mare, Maria Vorontsova, care, în plin război, i-a cerut tatălui ei să îi dea posibilitatea de a-și sărbători ziua de naștere în compania unui nou iubit pe malul golfului, într-o țară prietenă, și terminând cu sarcina neplanificată a concubinei sale, Alina Kabaeva, cu care, apropo, Putin s-a căsătorit cu destul de mult timp în urmă.”

Supărarea personală se reflectă în exterior. Lipsa bucuriei se transformă în ură. Războiul ia locul iubirii. Aceasta este povestea în trei propoziții, a liderului rus, despre care vorbește, în ultima vreme, o lume întreagă.

Foto: Mirror/Sport Express/east2west news

 

 

Ligia Beatrice Vasilescu

Recent Posts

Cutremur de 4,5 pe scara Richter! Au fost afectate 2 țări

Astăzi, pe 1 mai, a avut loc un cutremur de 4,5 grade pe scara Richter,…

33 de minute ago

Salariile cresc din iulie! Venitul minim va fi de 3.700 de lei

Salariile din România sunt un subiect de interes pentru cetățeni. Asta deoarece nivelul lor este…

2 ore ago

Spor de 100% pentru anumiți angajați! Cine primește banii

În România, există angajați care beneficiază de un spor salarial de 100%. Acest beneficiu este…

3 ore ago

Ce pensie va avea Klaus Iohannis? Experții au făcut deja calculul

Klaus Iohannis, fost profesor de fizică la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, și-a…

3 ore ago

Guvernul întărește restricțiile! Sălile de jocuri de noroc interzise în localitățile mici

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a discutat despre relocarea sălilor de jocuri de noroc din localitățile…

7 ore ago

Statul oferă un ajutor de 2,25 miliarde de lei! Înscrierile încep curând

Un ajutor de 2,25 de miliarde de lei va fi disponibil pentru români, echivalentul a…

9 ore ago

Parteneri

This website uses cookies.