Actual

România, de partea Ucrainei sprijinind exporturile de grâne! Ce a declarat Klaus Iohannis 

România, de partea Ucrainei sprijinind exporturile de grâne! Ce a declarat Klaus Iohannis 

După ce Rusia a anunțat că a ieșit din acordul care privea transportul grânelor, și Klaus Iohannis a transmis poziția României în acest subiect.

Președintele României, Klaus Iohannis spună că jumătate din cerealele ucrainene au fost exportate prin rutele logistice românești, care au fost adaptate și îmbunătățite, iar acest lucru va continua, pentru a preveni apariția unor sincope. În plus, acesta susține că România va continua să rămână de partea Ucrainei și va sprijini exporturile de grâne, așa cum a făcut-o și până acum, în pofida ieșirii Rusiei din acordurile

În primul rând este regretabil că acea inițiativă, pentru care trebuie să vedem că s-au implicat foarte mulți politicieni din toată lumea, pare a nu avea un viitor strălucit. Oricum ar fi, și până acum jumătate din cerealele ucrainene s-au exportat prin România, prin rutele logistice românești, le-am adaptat, le-am îmbunătățit și vom continua în acest fel. Noi credem că este important și bine să fim noi de partea Ucrainei și să sprijim aceste exporturi, vom face aceste lucruri și în continuare pentru a preveni apariția unor sincope”, a transmis Klaus Iohannis înainte de reuniunea UE-CELAC.

Acordul anulat

Dmitri Peskov, a declarat luni reporterilor acreditaţi la Kremlin că Rusia iese din acordurile pentru transportul de cereale pe Marea Neagră, precizând că acest lucru nu are legătură cu atacul asupra podului Kerci. Cotaţia grâului a crescut semnificativ după anunțul Rusiei. Acordul va înceta la miezul nopții. Rusia a notificat oficial Ucraina, prin intermediul Ambasadei ruse la Minsk, în legătură cu suspendarea participării sale la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, a afirmat luni ambasadorul rus în Belarus, Boris Grîzlov, citat de Reuters. Ambasadorul rus a precizat că Ucrainei i-a fost transmisă o notă în acest sens prin intermediul canalelor diplomatice şi că acordul va înceta din 18 iulie. Acordul permitea Ucrainei să exporte cereale din porturile sale și să navigheze în siguranță prin Marea Neagră, spre strâmtoarea Bosfor din Turcia, potrivit CNN, preluat de Digi24.