Social

România s-a făcut iar de râs! S-a descoperit o rețea de sclavie. „Munciți sau vă ucidem copiii”

România s-a făcut iar de râs! S-a descoperit o rețea de sclavie. „Munciți sau vă ucidem copiii”

Sitația românilor proveniți din familii sărace este cunoscută acum în toată lumea. Povestea noilor sclavi a ajuns subiect de reportaj în Scoția.

Patru români au organizat o adevărată rețea de sclavie în Scoția, victimele fiind 10 români proveniți din familii sărare. Potrivit publicației The Scottish Sun, cei patru români au fost identificaţi drept Carmen şi Stelian Neacşu, Gabriel Dogeanu şi Petrică Obreja. Rețeaua de trafic de persoane opera în zonele Blairgowrie şi Perthshire.

Victimele erau puse să lucreze câte 14 ore pe zi

Potrivit datelor prezentate în instanță, cei patru români se dădeau drept membrii unei agenţii de plasare a forţei de muncă şi promiteau românilor proveniţi din familii sărmane locuri de muncă bine plătite.

Oamenii legii din Scoția au identificat 10 victime, însă bănuiala lor este că numărul acestora este mult mai mare. Când oamenii ajungeau în Scoția, erau cazați în condiții mizere, iar liderii grupării de trafic de persoane le confiscau actele de identitate. Apoi, sub pretextul că trebuie să-şi achite transportul şi cazarea, victimele erau puse să lucreze câte 14 ore pe zi la cules de legume şi fructe.

Victimele grupării de trafic de persoane munceau pentru câteva lire sterline pe săptămână şi, dacă încercau să fugă, erau ameninţaţi că le vor fi uciși copiii.

Cei patru au fost puși sub acuzare şi riscă ani grei de închisoare

Traficanții de persoane au rămas în arest preventiv, după ce au fost audiaţi luni, şi ar urma să apară din nou în faţa magistraţilor săptămâna viitoare.

Toți cei patru români au respins, până acum, toate acuzaţiile care li se aduc, potrivit sursei citate.