Categories: Actual

S-a deschis sezonul grevelor: Încă o categorie de angajați amenință cu încetarea activității!

România pare să fie în plin sezon al protestelor. După greva cadrelor didactice care continuă și azi și amenințările tot mai vehemente ale sindicatelor din Sănătate, a venit și rândul angajaților de la CFR să își facă auzite solicitările.

Angajații CFR nu au de gând să tergiverseze situația, așa că au anunțat deja o acțiune de protest, planificată pentru luni, 29 mai, în fața Ministerului Transporturilor, unde își vor scanda nemulțumirile, reprezentate de condițiile grele de muncă, salarii și bugetul redus alocat de guvern.

„Protestăm pentru soluționarea favorabilă a revendicărilor angajaților CFR, în special pentru aplicarea legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar. De asemenea, protestăm pentru condițiile de muncă, dar și pentru că vrem trenuri de călători cu mai multe vagoane. Din cauza lipsei bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2023, nu există bani nici măcar pentru repararea trenurilor existente”, a declarat președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari, Rodrigo Maxim, în cadrul unei intervenții televizate recente.

Banii sunt promiși de anul trecut

Liderul sindical a mai precizat că blocajul financiar în care se află CFR-ul se perpetuează și că nu se întrevede nicio șansă de remediere: „Nu există bani nici pentru investiții în trenuri noi, deși s-a aprobat, anul trecut, contractul de servicii publice pe zece ani. Acesta ar fi trebuit să fie primul an în care CFR ar fi putut să achiziționeze trenuri noi.”

Un alt aspect important adus în discuție de sindicaliști este cel al compensațiilor acordate, care s-au redus în contextul creșterii prețurilor. De asemenea, ordonanța austerității a tăiat încă 10% din bugetul prevăzut pentru compensații, ceea ce înseamnă că avem un buget mai mic decât anul trecut, în condițiile în care toate prețurile s-au dublat”, a mai explicat președintele Rodrigo Maxim, citat de Antena 3 CNN.

Problemele sunt mai vechi

Situația la CFR este tensionată încă de anul trecut. În noiembrie 2022, liderul sindical avertiza că, dacă se prorogă din nou aplicarea Legii privind Statutul personalului feroviar, se prefigura o nouă grevă la CFR, pe modelul celei din decembrie 2021.

„Anul trecut în decembrie ceferiștii au făcut grevă pentru că s-a prorogat termenul de intrare în vigoare a Legii privind Statutul personalului feroviar. Dacă din nou se va proroga termenul, este posibil ca reacția ceferiștilor să fie aceeași și probabil să fie de mai lungă durată. (…) Prin Contractele de Servicii Publice pe zece ani care s-au dat în circuit s-au pus atât de multe condiționări încât nicio bancă nu le va lua ca garanție pentru a da împrumuturi pentru a se achiziționa trenuri noi și a se moderniza locomotivele și vagoanele existente”, a explicat Rodrigo Maxim la acel moment.

Între timp, contractul de servicii publice pe zece ani a fost aprobat, dar lucrurile nu s-au schimbat în bine. Ca urmare, Sindicatele Căilor Ferate Române au început negocierile pentru un nou Contract Colectiv de Muncă, dar discuțiile purtate săptămâna trecută s-au blocat din cauza mai multor dificultăți apărute în cadrul negocierilor. O nouă serie de discuții a demarat săptămâna aceasta, având termenul-limită prevăzut pentru astăzi.

Ghitulescu Radu

În presa scrisă, de pe la începutul anilor '90. Am colaborat cu cotidiane, săptămânale și lunare. În ultimii ani am lucrat preponderent în presa IT.

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

3 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

3 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

  • EDITURA DE CARTE

Un Crăciun cu Winston

This website uses cookies.