Categories: Lifestyle

Să facem cunoștință cu “mâna dreaptă” a lui Elon Musk, un caracter total opus miliardarului impulsiv

Sabotarea în secret a duşmăniilor, realizarea unor împrumuturi masive, paza şi protecţia, sunt  responsabilităţile omului de bază a CEO-ului Tesla şi totodată cel mai bogat om al planetei.

Cine este omul de încredere a lui Musk

Cel ce este considerat “mâna dreaptă” a lui Elon Musk, lucrează de cel puţin 6 ani pentru cel mai bogat om al planetei, iar în această perioadă el a acționat mai mult din umbră, fiind un personaj cu foarte puţină expunere și foarte discret, citează businessmagazin.ro

Discreția omului de încredere al lui Musk, Jared Birchall este demonstrată și de faptul că atât foştii săi colegi de la Universitatea Brigham Youn University cât și foştii colegi de muncă din cadrul companiei Meerill Lynch, de unde acesta a fost concediat pentru o eroare, nu-l recunosc sau cel puțin așa afirmă.

De asemenea, nici cei care se află în strânsă legătură cu elita miliardarilor mondiali nu ştiu cine este această persoană şi doar câţiva dintre aceştia susţin că numele li se pare cunoscut. Totuşi, mai mult de atât pare că nimeni nu cunoaşte.

Ce rol are “mâna dreaptă” a lui Elon Musk în afacerea acestuia?

Jared Birchall are 47 de ani și este unul dintre cei mai importanţi oameni din cercul intim al directorului Tesla, ajungând să gestioneze mai multe departamente importante din cadrul companiei, precum şi fundaţiile de caritate ale lui Musk.

Cunoscut personal de foarte puţini oameni, Jared Birchall este descris ca fiind un tip manierat şi gata să repare oricând gafele şi controversele pe care Elon Musk le stârneşte din când în când.

Odată cu trecerea timpului, după ce averea lui Musk a explodat de la câteva miliarde de dolari, la zeci şi apoi sute de miliarde, rolul lui Jared Birchall a devenit din ce în ce mai serios. Astfel, cea mai recentă mutare a lui a fost aceea de implicare în achizţionarea gingatului Twitter, care presupune un pachet de finanţare complex, ce a inclus iniţial un împrumut uriaș, de 12.5 miliarde dolari, potrivit businessmagazin.ro

Tot Jared Birchall este omul lui Elon Musk care negociază cu investitorii de pe Wall Street pentru capital, care să alimenteze viitoarele planuri de business ale CEO-ului TESLA.

Cu toate că Jared Birchall nu avea prea multă experienţă în ceea ce priveşte jonglarea cu miliardele de dolari, el a reuşit să obţină majoritatea finanţărilor pe care le avea în plan, cu ajutorul fostului său angajator, Morgan Stanley.

Totodată,  Jared deține şi rolul de ambasador al lui Elon Musk, promovând ideile CEO-ului Tesla, printre care se numără opinia miliardarului despre Twitter şi cum platforma trebuie să ofere posbilităţi nelimitate când vine vorba de libertatea de experimare.

Cu ce se ocupa Birchall înainte de a deveni mâna dreaptă a celui mai bogat om al planetei?

Birchall şi-a început cariera în finanţe lucrând pentru gigantul bancar Goldman Sachs, imediat după finalizarea Birgham Young University în anul 1999. Dar perioada în care a activat la Goldman Sachs a fost scurtă, până în anul 2000, când a renunțat la postul de acolo pentru a lucra în cadrul Meerill Lynch în Los Angeles (Meerill Lynch fiind o companie care se ocupă de gestionarea averilor şi investiţiilor). Ulterior, Birchall, a fost concediat din cadrul Meerill Lynch pentru „trimiterea unei scrisori către client fără aprobarea conducerii”, potrivit documentelor, citează aceeași sursă.

În anul 2010, Jared Birchall s-a alăturat gigantului Morgan Stanley, unde superiorii l-au descris ca pe un anagajat obişnuit, dar talentat în ceea ce priveşte gestionarea averilor celor bogaţi.

În anul 2016, Jared Birchall a primit un telefon de la Elon Musk și de atunci conduce biroul de familie al lui Musk, Excession, evitând în mare parte lumina reflectoarelor.

Potrivit businessinsider.com, virtutea lui Birchall nu este priceperea sa financiară, ci mai degrabă disponibilitatea sa de a face tot posibilul pentru Musk, Jared fiind totodată „ cea mai sinceră persoană pe care o vei întâlni vreodată”.

Beatrise Braha

Recent Posts

Românii preferă cumpărăturile online! Comerțul electronic a ajuns la 7 miliarde de euro

Conform estimărilor GPeC, ARMO și ale principalilor actori din sector, valoarea comerțului electronic din România…

2 zile ago

Guvernul promite salarii mai mari în cultură. Angajații nemulțumiți îl somează pe Ciolacu

Guvernul a hotărât să mărească salariile pentru angajații nemulțumiți, inclusiv pentru cei care lucrează în…

2 zile ago

Economia României, în pericol! Previziunile Comisiei Europene

Conform ultimului raport al Comisiei Europene, economia României este estimată să crească cu 3,3% în…

2 zile ago

Temperaturile vor ajunge la 28 grade! Prognoza ANM

Potrivit directorului ANM, Elena Mateescu, se prognozează că temperaturile vor înregistra o creștere în zilele…

2 zile ago

Pensionarii, amăgiți cu noua lege a pensiilor. Orele de muncă suplimentare nu sunt luate în calcul

Noua lege a pensiilor aduce schimbări semnificative în recalcularea pensiilor. Sunt vizați în  special pensionarii…

2 zile ago

MAE a emis o atenționare de călătorie! Este stare de urgență

MAE a emis o atenționare pentru călătorii români care se îndreaptă către Franța, cu referire…

2 zile ago

This website uses cookies.