Actual

Ciolacu vrea ca salariile să reflecte performanța profesorilor: „Este nevoie de implicare în clasă!”

Marcel Ciolacu romania-da-in-judecata-austria
Sursa foto: Antena 3 CNN

Nici nu a început bine anul școlar că premierul a declarat că dorește mai multă implicare de la cadrele didactice. Ca să îi motiveze mai bine, Ciolacu vrea ca salariile să reflecte performanța profesorilor.

Marți la Palatul Victoria, a avut loc semnarea unor contracte prin PNRR pentru achiziţionarea de microbuze electrice destinate transportului elevilor. Cu această ocazie, premierul Ciolacu a declarat, că vrea ca salariile să reflecte performanța profesorilor.

„Simpla prezenţă în clasă nu este suficientă. Este nevoie de implicare în clasă, nu la meditaţii, şi de îndrumare a tinerilor, astfel încât inclusiv din şcoală aceştia să plece cu baze solide de cunoştinţe şi cu un sistem de valori bine definit. Nu cer niciunui profesor să facă lucruri imposibile. Sunt perfect conştient şi de limitările existente încă în sistemul nostru de învăţământ. Le cer însă profesorilor să-şi facă meseria aşa cum trebuie să o facă”, a declarat primul ministru.

Un sistem prin care salariile să reflecte performanța profesorilor

Premierul a subliniat că noua lege a salarizării va include un sistem de recompensare a profesorilor care muncesc.

„Nu am glumit când am spus că noua lege a salarizării va cuprinde un sistem prin care salariile vor reflecta, în mod concret, nu doar respectul cuvenit meseriei, dar şi performanţa. Profesorii care muncesc, care îşi fac corect meseria, trebuie şi vor fi răsplătiţi”, a mai explicat Marcel Ciolacu.

În acest context, premierul a readus în prim-plan recenta grevă generală a profesorilor. Ciolacu a declarat că, în vară, au fost găsite soluţiile corecte, nu doar pentru a reda demnitatea acestei profesii, dar şi pentru a recompensa la adevărata valoare munca depusă.

„Statul, prin guvernul pe care îl conduc, a înţeles foarte bine cât de importantă este educaţia. Dacă vrem să avem un viitor, dacă vrem ca România să crească în continuare. De aceea, investiţiile masive în infrastructura şcolară şi în procesul didactic, asigurarea accesului pentru toţi elevii, extinderea sistemului de învăţământ tehnologic dual au fost prioritate pentru noi. Însă vă spun cu mâna pe inimă, aştept şi de la reprezentanţii sistemului de educaţie să întoarcă tot acest efort. Nu pentru mine, Marcel Ciolacu, nu pentru Guvernul României, pe care îl conduc vremelnic în acest moment, ci pentru tinerii români”, a declarat prim-minstrul.

Guvernul are datoria să asigure condiții decente de învățare

Continuând ideea, Marcel Ciolacu a reamintit că, potrivit programului de guvernare, educaţia reprezintă o prioritate. El a mai menţionat că îşi doreşte ca implicarea autorităţilor locale în educaţie să fie extinsă şi în zone mai puţin dezvoltate, nu doar în marile centre urbane, conform Agerpres.

„Este de datoria noastră să asigurăm condiţii decente pentru a învăţa tuturor elevilor. Indiferent de locul unde s-au născut: la ţară sau la oraş, într-o zonă mai mult sau mai puţin dezvoltată economic. Este tot de datoria noastră să îi îndrumăm pentru a alege o carieră aici, în România. Doar aşa tinerii vor prefera să rămână, vor alege să îşi construiască un viitor aici”, a mai afirmat premierul.