Larisa Butnariu, supraviețuitoare a unei rețele de trafic de persoane, rupe tăcerea și aduce în atenția publică una dintre cele mai dureroase realități ale României: lipsa de sprijin real pentru victimele exploatării. După ani de abuzuri și sclavie modernă, Larisa a reușit să evadeze, însă drumul spre recuperare a fost umbrit de atitudinea autorităților, care — spune ea — au transformat-o din victimă în „dușman”.
„Statul ne dovedește că nu e prietenul copiilor”
Într-un interviu pentru Context.ro, Larisa povestește cum, după ce a început să vorbească public despre abuzurile suferite, sprijinul instituțional s-a transformat în ostilitate. „Statul ne dovedește că nu e prietenul copiilor. Ci cel mai mare dușman”, afirmă ea, subliniind lipsa de protecție și de empatie din partea instituțiilor care ar trebui să apere victimele.
Cazul ei scoate la iveală o problemă sistemică: supraviețuitorii traficului sunt adesea retraumatizați de birocrație, neglijență și lipsa unor mecanisme eficiente de sprijin. În loc să fie tratați ca persoane vulnerabile, mulți ajung să fie priviți cu suspiciune sau chiar ostilitate.
Traficul de persoane, o rană deschisă
Traficul de persoane continuă să fie una dintre cele mai grave infracțiuni la nivel global, iar România se află constant pe harta țărilor afectate. Victimele — adesea minore sau tineri vulnerabili — sunt exploatate sexual, forțate la muncă sau manipulate prin coerciție.
Deși există legislație și programe dedicate combaterii fenomenului, mărturia Larisei arată că sistemul de protecție este plin de lacune. Lipsa de coordonare între instituții, resursele insuficiente și mentalitățile învechite fac ca victimele să rămână expuse și neprotejate.
