Categories: Lifestyle

Sfânta Cuvioasă Parascheva. Când începe pelerinajul la Iași, fiindcă racla va fi scoasă mai devreme

14 octombrie este o zi specială pentru toți creștinii care o cinstesc cu evlavie pe ocrotitoarea Moldovei, Sfânta Cuvioasă Parascheva. Anul acesta, pelerinajul la una dintre cele mai iubite sfinte ale românilor, va începe mai devreme. Reprezentanții Mitropoliei din Iași au anunțat că anul acesta racla cu moaștele Sfintei va fi scoasă mai devreme, pe data de 8 octombrie.

„Pe 8 octombrie începând cu ora 6.00 va începe procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, soborul de slujitori ai Catedralei Mitropolitane urmând a aşeza racla Sfintei spre închinare în baldachinul amenajat în curtea Catedralei”, au spus reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, potrivit Antena 3.

Primăria a alocat un buget de 1,2 milioane de lei

Slujba pentru cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva va avea loc pe data de 14 octombrie și va fi oficiată în fața altarului Catedralei Mitropolitane, pe un podium situat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Pentru că dorește ca evenimentul să fie unul grandios, Primăria Iași a anunțat că va aloca un buget care se ridică la suma de 1,2 milioane de lei. Pe toată perioada cât va dura pelerinajul, vor fi organizate conferințe, târguri și spectacole, iar credincioșii vor avea parte și de focuri de artificii.

Rugăciune aducătoare de mari bucurii

Pentru ca Sfânta să-i ajute în tot ceea ce îi vor cere, de ziua acesteia, credincioșii trebuie să citească și o rugăciune aducătoare de mari bucurii. „Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupra-ne mânia cea groaznică și înfri­co­șă­toare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu ne­so­co­tință le săvârșim.

Noi suntem păcătoși, ne­treb­nici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga mi­los­tivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim prea­sfânt numele Tău în veci. Amin”.

Sursă foto: doxologia

Carmen Ciripoiu

Recent Posts

După 14 ani, în septembrie are loc recalcularea pensiilor! Vor beneficia trei milioane de pensionari

Recalcularea pensiilor, o schimbare majoră pentru seniorii din România, se pregătește să intre în vigoare…

3 ore ago

Lupta împotriva „Shrinkflation”. Comercianții , obligați să semnalizeze reducerea cantității produselor

Guvernul a decis să ia măsuri pentru a contracara practica cunoscută sub numele de "shrinkflation".…

4 ore ago

Adrian Câciu trage un semnal de alarmă! România pierde miliarde de euro din cauza evaziunii fiscale

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a subliniat că România suferă o pierdere estimată…

5 ore ago

Salarii mai mari și impozite mai mici! Măsura ar urma să se implementeze de la 1 iulie

Premierul României, Marcel Ciolacu, a exprimat necesitatea unei reforme în sistemul de impozitare a salariilor.…

6 ore ago

Inflația va continua să crească! Previziunile BNR

BNR a anunțat că inflația va crește la 4,9%, față de 4,7% în prezent, conform…

7 ore ago

Cod galben de inundații! Ce zone sunt afectate

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben…

8 ore ago

This website uses cookies.