Lifestyle

Racla cu mâna sfântului Nicolae pleacă din București în pelerinaj la credincioșii ortodocși din America

Racla cu mâna sfântului Nicolae pleacă din București în pelerinaj la credincioșii ortodocși din America

Între 26 septembrie – 9 octombrie, racla cu mâna dreaptă a sfântului Nicolae, marele făcător de minuni care se află la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală se va afla în pelerinaj la românii din America. Alături de aceste sfinte moaște vor fi și două fragmente din moaștele sfântului martir Brâncoveanu, urmând ca acestea să rămână în SUA, fiind dăruite la două biserici, pentru a le aduce alinare și ajutor celor ce au nevoie. O raclă va ajunge în Connecticut și cealaltă va poposi la San Francisco, la parohia Învierea Domnului.

Racla cu mâna Sfântului Ierarh Nicolae de la Biserica voievodală „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei, alături de două fragmente din moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, vor ajunge la mai multe parohii românești din SUA.

Mâna sfântului ajunge la Chicago, la sediul Mitropoliei noastre ortodoxe a celor două Americi

Este o binecuvântare din partea Prefericirii Sale, pentru că s-au împlinit anul acesta 20 de ani de când Înalt Preasfințitul Mitropolit Nicolae a primit harul arhieriei și, ca un gest de binecuvântare din partea Preafericirii sale, mâna sfântului ajunge la Chicago, la sediul Mitropoliei noastre ortodoxe a celor două Americi, unde va rămâne timp de două zile pentru a fi cinstită de către credincioșii de pe acele meleaguri.

Apoi va merge la San Francisco, apoi la Seatle, la Los Angeles și mai multe comunități creștin ortodoxe românești din California. După cum am primit mesaje de acolo și clerul și credincioșii se bucură de această bucurie mare pe care le-o face Preafericirea sa de a trimite aceste sfinte odoare dincolo de Ocean. Sigur, va fi un program foarte încărcat pentru că sunt multe comunități românești care vor fi vizitate.

Sunt convins că dacă sfinții au hotărât așa înseamnă că au lucrarea lor duhovnicească cu multe suflete de pe acele meleaguri, a mărturisit pr. prof. dr. Emil Cărămizaru, parohul bisericii Sfântul Gheorghe Nou. Sunt puțini cei care știu că mâna dreaptă a sfântului  Nicolae a fost adusă în București de Mihai Viteazu, iar aceasta face permanent minuni.

Sursă foto: evz