Info Actual > Social > Un gest simbolic al papei pentru migranți. Ce a hotărât acesta
Social

Un gest simbolic al papei pentru migranți. Ce a hotărât acesta

Un gest simbolic al papei pentru migranți. Ce a hotărât acesta

Republica Cipru este recunoscută de comunitatea internaţională și îşi exercită autoritatea asupra părţii de sud a insulei. Treimea de nord a insulei este ocupată după invazia din 1974 a armatei turce ca reacţie la o lovitură de stat a susţinătorilor unei uniri a Ciprului cu Grecia. De atunci, insula este divizată, iar „Republica Turcă a Ciprului de Nord” (RTCN), recunoscută doar de Ankara, a fost autoproclamată în nord.

50 de migranţi din ţară vor fi relocaţi ca parte a unei iniţiative a papei Francisc, care coincide cu vizita acestuia pe insula mediteraneană, a anunţat Cipru vineri, relatează Reuters.

Ministerul de Interne cipriot a anunţat că printre cei 50 de migranţi se află două persoane care au rămas blocate în ultimele cinci luni pe „teritoriul nimănui” care desparte cele două părţi ale insulei divizate.

„Acest act simbolic este o recunoaştere a dificultăţilor cu care se confruntă Ciprul din cauza unui număr tot mai mare de migranţi care sosesc prin linia verde ”, a menţionat ministerul într-un comunicat, referindu-se la zona neutră care separă insula.

„Aşteptăm această solidaritate proporţională şi substanţială de la partenerii noştri europeni”, se mai spune în comunicat.

10 migranţi aleşi să fie relocaţi, închişi pentru intrare ilegală în ţară

Autorităţile cipriote au declarat că 10 dintre cei 50 de migranţi aleşi să fie relocaţi au fost închişi pentru intrare ilegală în ţară.

Citând o sursă a Vaticanului, Reuters a informat pe 26 noiembrie că 50 de migranţi vor fi relocaţi în Italia după plecarea papei de pe insulă. Din motive logistice însă, cel mai probabil, relocarea nu va avea loc înainte de Crăciun. Papa Francisc va pleca sâmbătă din Cipru către Grecia, unde va vizita insula Lesbos care găzduieşte numeroşi migranţi.

Cipru, statul membru al Uniunii Europene cel mai apropiat din punct de vedere geografic de Orientul Mijlociu. Din acest motiv situaţia este volatilă, deoarece statul se confruntă cu un aflux de migranţi ilegali în ultimii ani. Comparativ cu 2020, numărul migranţilor ilegali care au sosit pe insulă în acest an a crescut cu 38% în.

Republica Cipru acuză Turcia că se foloseşte de migranţi, permiţându-le să treacă linia de demarcaţie, lungă de 180 de kilometri, care separă comunităţile ciprioto-greacă în sud şi ciprioto-turcă în nord.