Categories: Social

Vârsta de pensionare la femei va crește gradual, până în 2030 când se va ajunge la 65 de ani

În ultimele luni, s-a vehiculat din ce în ce mai des posibilitatea creșterii vârstei de pensionare în România, cel puțin pentru anumite categorii de persoane, dar şi despre ieşirea mai repede la pensie a femeilor care au avut mai mult de trei copii. Ministrul Muncii a confirmat acest lucru şi a precizat că este vorba de vârsta de pensionare la femei, care se va face etapizat.

Vârsta de pensionare la femei va crește gradual, până în 2030 când se va ajunge la 65 de ani

În prezent, femeile ies la pensie la 61 de ani, iar pentru bărbați, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani.

„Este un lucru asumat prin PNRR. Vârsta de pensionare la femei creşte oricum în baza legii actuale 263 şi va ajunge la 63 de ani, după care va urma o etapă unde va fi egalizare la 65 de ani, dar nu dintr-o dată. Se va întâmpla etapizat, deci probabil va fi undeva prin 2030”, a declarat Marius Budăi.

Stagiul minim de cotizare este de 15 ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

De asemenea, stagiul complet de cotizare pentru femei este de 31 de ani și 6 luni și va crește treptat până la 35 de ani până în luna ianuarie 2030. Stagiul complet de cotizare pentru bărbați este de 35 de ani.

Din 2023, femeile cu mai mulţi copii se pot pensiona mai devreme. În 2021, Guvernul Cîţu a amânat aplicarea legii pentru doi ani

Totuşi, va exista o excepţie de la regulă. Este vorba de femeile care au avut mai mult de trei copii. Marius Budăi a anunţat că Ministerul Muncii are în vedere o lege care prevede că femeile care au avut mai mulţi copii să iasă mai repede la pensie.

Aplicarea legii care dădea posibilitatea mamelor cu trei sau mai mulţi copii să iasă mai repede la pensie a fost amânată de Guvernul Cîţu. Aceasta trebuie să intre în vigoare la 1 septembrie 2021 şi a fost amânată pentru anul 1 ianuarie 2023. Pe scurt, Legea mamelor eroine, adică articolul 56 din Legea Pensiilor nr. 127 din 2019 a fost amânată prin OUG nr. 8 din 2021.

După aplicarea legii, la cererea acestora, mamele cu trei copii vor putea ieși la pensie cu doi ani mai devreme pentru fiecare copil. Astfel, aceste mame vor putea ieși la pensie cu șase ani mai devreme decât în mod normal, dar doar după ce a cotizat activ la sistemul de pensii timp de cel puțin nouă ani, adică stagiul minim de cotizare de 15 ani din care se scade perioada de șase ani în care mama s-a aflat în concediul de creștere a copilului.

Trebuie spus că, reducerea aceasta nu se va putea cumula cu nicio altă reducere a vârstei de pensionare.

Roxana Toma

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

2 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

2 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

3 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

3 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.