Lifestyle

Vine urgia! Ne așteaptă cele mai reci zile, cu ninsori abundente și viscol. Unde va fi cel mai greu

Vine urgia! Ne așteaptă cele mai reci zile, cu ninsori abundente și viscol. Unde va fi cel mai greu

Potrivit informațiilor oferite de ANM, un ciclon polar va ajunge în România. Iată ce ne așteaptă.

În următoarele trei zile, vremea se va răci simțitor și vom avea parte în toată țara de episoade autentice de iarnă. „Într-adevăr, se pare că vom avea un episod de iarnă în majoritatea zonelor țării. Vom avea ninsori în zonele mai joase de relief. Acest lucru se va întâmpla de mâine seară, mâine noapte vineri, vineri noapte însă, vor fi intervale alternate.

Ninsorile se vor extinde în toată țara

Adică ninsori la început în regiunile sud-vestice mâine noaptea adică se vor extinde în partea de sud ca și precipitații, dar sub formă de ploaie pe parcursul zilei de vineri, iar vineri noaptea din nou se vor transforma în lapoviță și mai ales ninsoare”, a spus Alina Șerban, meteorolog în cadrul ANM, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN.

La munte se va depune strat consistent de zăpadă

Zăpada se va depune cel mai mult la munte, în zona Carpaților Meridionali, dar se vor extinde și în zonele din partea sudică.  “Vineri noapte în prima parte a zilei de sâmbătă în toată partea de sud-est și de est a țării noastre, în timp ce în restul zonelor vorbim de precipitații destul de slabe.

Pentru că acestea vor fi și însemnate cantitativ ce se va întâmpla în jumătatea sudică a teritoriului și în rest precipitații slabe, destul de amestecate. În zonele montane însă, ne așteptăm în mare parte din interval să ningă, să se depună strat consistent de zăpadă, mai ales în Carpații Meridionali și nu numai la altitudini mari, ci și în zonele mai joase montane.

Pornind chiar de pe la 700-800 de metri până la altitudini foarte mari, să avem precipitații în general sub formă de ninsoare.

E posibil să avem viscol și în zonele sud-estice

Într-adevăr și vântul se va intensifica în mod deosebit pe parcursul zilei de vineri în partea de sud-est a teritoriului, în condițiile în care vor rămâne precipitații sub formă de ninsoare.

Acestea vor fi ușor viscolite, aș putea spune în regiunile sud-estice, în Muntenia, în Dobrogea, în sudul Moldovei, pentru câteva intervale de timp. Vânt intens vom avea și la munte, pe crestele montane, în mod deosebit.

Ger în depresiunile din estul Transilvaniei

Dar vestea bună vine la final de săptămână că vom avea zăpadă în toată zona montană, până mai la altitudini mai joase. Temperaturile vor varia de la o zi la cealaltă, ele climatologic vor in se vor situa în jurul celor normale, dar ca și senzație va fi destul de rece.

Astfel încât este bine să ne îmbrăcăm destul de gros, mai ales dimineața pentru că la noapte, în mod deosebit vorbim de temperaturi negative în toate regiunile va fi destul de rece, chiar spre -10 grade în depresiunile din estul Transilvaniei.

Apoi și temperaturile minime vor varia ușor de la o noapte la cealaltă. Vom mai avea temperaturi negative prin nord, prin centru. Temperaturile maxime vor fi și ele ușor pozitive, de la 0-2 la cel mult 5-6 grade, iar valorile mari vor varia.

Dacă vineri să zicem, valorile de 5-6 grade le vom regăsi în extremitatea de sud-est, sâmbătă-duminică foarte probabil ca această astă se regăsească în regiunile vestice, nord-vestice, acolo unde cerul va fi mai degajat și precipitațiile mai puține”, a mai spus specialistul.