Categories: International

Zelenski este categoric împotriva îngheţării conflictului militar cu Federaţia Rusă

Într-un discurs ţinut în format de videoconferinţă în cadrul unei sesiuni organizate de Wall Street Journal CEO Council Summit, Zelenski a spus că este categoric împotriva îngheţării conflictului militar cu Federaţia Rusă.

Zelenski este categoric împotriva îngheţării conflictului militar cu Federaţia Rusă

Prioritatea Ucrainei este readucerea trupelor Federaţiei Ruse pe poziţiile de dinainte de 24 februarie şi restabilirea integrităţii teritoriale a ţării, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un discurs susţinut în format de videoconferinţă în cadrul unei sesiuni organizate de Wall Street Journal CEO Council Summit, informează agenţia de presă Ukrinform.

„Să restabilim integritatea teritorială… Obiectivul nostru nr.1 este să respingem trupele Federaţiei Ruse pentru a le readuce în acele teritorii unde se aflau înainte de data de 24 februarie”, ziua în care Rusia a invadat Ucraina, a subliniat Volodimir Zelenski.

Volodimir Zelenski a reliefat că restabilirea integrităţii teritoriale în cadrul graniţelor recunoscute internaţional este obiectivul fiecărui ucrainean. Totodată, el a mai spus că această restabilire a integrităţii nu se poate face deodată.

„Înţelegem că va fi dificil să restabilim integritatea teritorială cu peninsula Crimeea ocupată temporar. Şi totuşi, cred că mai târziu, după ce ne vom fi arătat tăria, iar noi o demonstrăm pe cât de bine putem astăzi, să trecem la o cale diplomatică, pentru că orice război se încheie prin diplomaţie”, a adăugat preşedintele ucrainean.

În acest context, preşedintele Ucrainei a spus că este categoric împotriva îngheţării conflictului militar cu Federaţia Rusă, potrivit publicaţiei ucrainene Delo.

„Aceasta ar însemna ca trupele ruse să se afle acolo unde sunt astăzi în continuare. Atunci ar fi un conflict îngheţat. Noi nu suntem de acord cu un conflict îngheţat” cu Federaţia Rusă, a spus şeful statului, vorbind despre o posibilă încetare a focului.

Planul Ucrainei în acest război

Zelenski a identificat trei etape pe care se axează armata ucraineană: oprirea avansului Rusiei, respingerea forţele ruse în afara teritoriului ucrainean, și restabilirea la maximum a integrităţii teritoriale a Ucrainei:

„Suntem acum în etapa a doua”, a spus Zelenski, subliniind că, în prezent, armata sa trebuie să facă tot posibilul pentru ca Rusia să se retragă de pe teritoriul Ucrainei.

Referitor la negocierile dintre delegaţiile ucraineană şi rusă, Volodimir Zelenski a afirmat că acestea continuă la nivel de negociatori, dar s-a arătat sceptic în privinţa înţelegerilor la care se va ajunge.

„Este important să discutăm, dar până când preşedintele Federaţiei Ruse (Vladimir Putin) nu o va spune personal şi în mod oficial, nu văd ca eventualele acorduri să aibă vreo greutate”, a remarcat Zelenski.

Sălăvăstru Alexandru

Alexandru Sălăvăstru, studiază Filosofie românească la Școala Doctorală de Filosofie, a studiat Istorie și Politică militară în România secolelor XIX-XXI la Facultatea de Istorie și Relații Internaționale și Studii Europene la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti. Din 2020 scrie pentru publicatiile online www.animalzoo.ro și www.infoactual.ro

Recent Posts

Atenție la consumul de ouă roșii! Câte ouă putem mânca într-o zi?

Pe măsură ce Paștele  se apropie, mulți oameni se întreabă câte ouă roșii este bine…

3 zile ago

Programul de funcționare al hipermarketurilor de Paște! Ce magazine rămân deschise

Kaufland România a anunțat programul de funcționare al hipermarketurilor sale în perioada sărbătorilor de Paște.…

3 zile ago

Vinerea Mare 2024. De ce este important postul negru în această zi

Postul negru în Vinerea Mare este o practică profundă în tradiția ortodoxă, marcată de abstinența…

3 zile ago

Indemnizațiile pentru invalizi cresc! Ce sume se dau

Indemnizațiile pentru invalizi, veterani și văduve de război au fost majorate începând din ianuarie 2024.…

3 zile ago

Ministerul Finanțelor pregătește un set nou de taxe! Cine este afectat

Ministerul Finanțelor lucrează  la introducerea unor noi taxe. Potrivit proiectului,  accizele la tutun vor fi…

3 zile ago

Sunt 10 miliarde de lei pentru pensii! Nu toti pensionarii vor beneficia

Vârstnicii din România au primit vești bune de la guvern. Au fost alocate 10 miliarde…

4 zile ago

Parteneri

This website uses cookies.