Actual Politică

Clotilde Armand, acuzată de șeful unei Asociații civice că dă contracte cu dedicaţie

Clotilde Armand, acuzată de șeful unei Asociații civice că dă contracte cu dedicaţie

Alexandru Pânișoară, președintele Asociației pentru Dreptul Urbanismului o acuză pe Clotilde Armand că ia măsuri populiste, cu toate că interesul locuitorilor din Sectorul 1 ar trebui să fie primul punct pe agenda de lucru a primarului. Pânişoară face referire la decizia primarului de a achiziţiona 100 de generatoare a căror destinație este Ucraina, mai mult prin atribuire directă.

Alexandru Pânișoară o acuză pe Clotilde Armand că dă contracte cu dedicaţie. Cine s-a ocupat de generatoarele pentru Ucraina

Alexandru Pânișoară, citat de Gândul, a  declarat că primul semn de întrebare a apărut în momentul în care achiziția acestor generatoare a fost publică doar 6 minute, a apărut o singură ofertă și apoi încheindu-se totul.

Fiind o achiziție mai specializată, ca să spun așa – este vorba despre generatoare electrice -, firește că apar semne de întrebare.

De ce? Este foarte ciudat cum a și fost primită o ofertă, în doar 6 minute, și de ce s-a închis imediat după prima ofertă, fără să mai fie așteptate și altele, măcar până la sfârșitul zilei.

Pe de altă parte, am descoperit același tip de generator și la prețul de 620 de lei, față de 1.681,57 lei, suma la care a fost atribuit.

Trebuie să precizez că anunțul respectiv – vorbind la modul general acum – se închide de autoritate, în cazul nostru Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, care ar fi trebuit să mai aștepte, cel puțin din perspectiva eficacității”, spune președintele ADU, în exclusivitate pentru Gândul. În același timp, acesta acuză unele ”ramificații” cel puțin ciudate, la rândul lor, oferind informații despre firma câștigătoare.

”Asemenea măsuri se iau la nivel național, de Guvern, nu la nivelul unui primar!”

Astfel de măsuri ar trebui luate la nivelul Guvernului României, spune Alex Pânișoară, nu la nivelul unui primar de sector. Sectorul 1 are ”probleme sistemice”, mai precizează președintele ADU.

Un colonel în rezervă a câştigat licitaţia. Anunţul a fost public 6 minute

Mai mult, Alexandru Pânișoară scrie, pe pagina sa de Facebook, că a căutat informații suplimentare despre această achiziție, ajungând la concluzia că firma câștigătoare – SC OFFICE & More SRL – ar avea ”cârlig” în ceea ce privește atribuirile directe, câștigând nu mai puțin de 2.537 de astfel de contracte.

Am cercetat achiziția de generatoare, de care spuneam ieri că nu este oportună. Aparent USR sector 1 e ticsit de cadre, iar dacă în consiliul local avem pe general maior în rezervă Drăgușin Laurențiu, doamna Clotilde atribuie contracte colegilor de serviciu ai domnului general…

În SEAP am căutat procedura de atribuire si am găsit asta:

  • Anunțul a fost activ doar 6 minute.
  • Valoare – 168.157 lei (aproximativ 35.000 euro)
  • Ofertant: SC OFFICE & MORE SRL.

SC OFFICE & More SRL îl are ca asociat (99,33%) pe colonelul în rezervă Urduban Dumitru. Domnul colonel în rezervă este protagonistul unui scandal din MApN legat de Clubul Steaua și declarațiile colonelului Florin Talpan (n.red. – în urma termenului din dosarul procesului pentru palmares dintre CSA Steaua și FCSB)”, precizează Alex Pânișoară.

Activitatea principală a acestei societăți este 4649, respectiv Comerț cu ridicata de bunuri de uz gospodăresc. De asemenea – mai spune președintele ADU – societatea este ”campioană în atribuiri directe, având 2.537 de contracte câștigate”.