Politică

Amenzi de 50.000 lei pentru cei care majorează preţurile nejustificat. Ce prevede legea anti speculă

Amenzi de 50.000 lei pentru cei care majorează preţurile nejustificat. Ce prevede legea anti speculă

Ordonanţă de urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative se află pe agenda şedinţei de Guvern, în primă lectură, urmând ca săptămâna viitoare să fie aprobată. Proiectul prevede protejarea consumatorilor împotriva unor majorări nejustificate de preţuri şi disfuncţionalităţi evidente ale pieţei.

Amenzi de 50.000 lei pentru cei care majorează preţurile nejustificat. Ce prevede legea anti speculă

Potrivit documentului, speculă este atunci când apar următoarele situații: practicarea unor prețuri nejustificat de mari; limitarea producției sau a vânzărilor; acumularea de mărfuri în scopul creării unui deficit pe piața internă și revânzării lor ulterioare la un preț crescut în mod artificial.

Deocamdată, Guvernul nu a stabilit care sunt produsele „considerate în situație de risc speculativ, ce pot afecta buna funcționare a economiei sau bunăstarea consumatorului”, care vor fi vizate de acest act normativ, dar când vor fi stabilite, aceste produse sau categorii de produse vor fi stabilite prin Hotărâre de Guvern, „pentru o perioadă determinată de timp”.

Cine verifică dacă se respectă Legea anti speculă

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va pune în aplicare dispozițiile ordonanței de urgență în situația în care faptele incriminate de aceasta vizează în mod direct consumatorul, persoana fizică.

În cazul săvârșirii faptelor care constituie încălcări ale dispozițiilor față de alte întreprinderi, competența de instrumentare și aplicare a sancțiunilor contravenționale corespunzătoare aparține Consiliului Concurenței.

În cazul persoanelor fizice, ordonanţa prevede amendă de la 5.500 lei la 11.000 lei

Prin urmare, inspectorii ANPC, dar și reprezentanții Consiliului Concurenței, vor fi cei care vor verifica modalitatea prin care este încălcată Legea anti speculă, iar amenzile pentru concurență neloială se aplică în felul următor: în cazul contravenţiilor săvârşite de întreprinderi amendă este de la 0,1% – 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării, dar nu mai puțin de 10 000 lei şi amendă de la 5.500 lei la 11.000 lei pentru contravenţiile săvârşite de persoane fizice.

În cazul în care persoanele fizice sau juridice recunosc săvârşirea practicilor de concurenţă neloială, într-un anumit termen de timp, autoritatea de concurenţă poate aplica o reducere a amenzii cu un procent cuprins între 10% și 20 % din amenda finală.

Constituie contravenţie următoarele fapte săvârşite de către persoane fizice sau juridice: furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate; furnizarea de informaţii, documente, înregistrări şi evidenţe într-o formă incompletă în timpul inspecţiilor desfăşurate; refuzul nejustificat al întreprinderilor de a se supune inspecţiilor desfăşurate.