Actual Lifestyle

Apariție stranie de Ziua Sfinxului. Peripețiile unui turist străin, îmbrăcat în Dracula, împiedicat să ajungă la Vârful Omu

Apariție stranie de Ziua Sfinxului. Peripețiile unui turist străin, îmbrăcat în Dracula, împiedicat să ajungă la Vârful Omu
Facebook Salvamont Bușteni

Ziua Sfinxului este sărbătorită la 28 noiembrie, în fiecare an, de turiști din toată lumea. Există o legendă legată de această dată, potrivit căreia exact în această zi magică, în locația unde este Sfinxul, se formează o ”piramidă energetică”. Mulți dintre cei care ajung aici în această zi din an sunt descriși de salvamontiștii locali ca fiind exotici și chiar stranii. Despre un astfel de personaj vom vorbi în cele ce urmează.

Apariție stranie de Ziua Sfinxului. Peripețiile unui turist străin, îmbrăcat în Dracula, împiedicat să ajungă la Vârful Omu

Legenda spune că în ziua de 28 noiembrie a fiecărui an, la ora 16.45, o piramidă de energie și lumină se formează când soarele întâlnește Sfinxul. Și în acest an, mai mulți temerari din țară dar și din străinătate s-au pornit să ajungă la evenimentul mult așteptat.

Doar că unii au uitat toalemente că este iarnă, ger, și frig, iar echipament trebuie să fie corespunzător sezonului rece. Este și cazul bărbatului straniu, care s-a dovedit a fi un turist străin. Îmbrăcat în haina contelui Dracula, omul se pornise echipat total necorespunzător spre vârful Omu. Doar că socotela i-a fost dată peste cap de salvamontiștii din Bușteni.

Putere de la licoarea lui Bachus

Se simțea de departe aroma puternică de alcool pe care îl consumase cu puțin timp înainte de a se porni pe munte. Probabil vreun localnic ospitalier îl servise cu celebra și inegalabila pălincă românească. În plus, nu numai că l-a servit, dar ”i-a dat și la pachet.” Bărbatul care vorbea engleza a fost găsit de salvamontiști cu sticla în mână din care sorbea agale precum îi era mersul.

Și tot licoarea lui Bachus probabil că facuse minuni astfel că turistul străin a putut să meargă o bună bucată de drum îmbrăcat tomnatic prin troienile de zăpadă adunată de viscolul iernii montane.

Mai în glumă, turistului i se poate spune … ”Dracula Zăpezii”

Turistul străin, care s-a deghizat în Dracula, cu pelerină roşie, umbrelă şi un mic troler în care, cel mai probabil, avea alte articole de îmbrăcăminte, a fost condus la un refugiu ce aparţine Salvamont Buşteni. Apoi, tot ei l-au îndrumat pe curajosul turist străin spre telecabină pentru a ajunge înapoi, în Bușteni.

Povestea este redată chiar de salvamontiști pe pagina lor de Facebook și ulterior, mai multe reportaje televizate îl dezvăluie pe bizarul călător. Iată ce au scris chiar salvatorii de la salvamont Bușteni, în postarea lor de pe Facebook:

„Un turist echipat ‘foarte bine’ intenționa să ajungă la Vf. Omu. Spre dezamăgirea lui, a dat peste noi care, obligați să-i stricăm planurile, l-am oprit din elanul lui și l-am îndrumat către telecabină.

Se pare că Sfinx-ul de ziua lui, atrage o „paletă foarte largă” de turiști. Să mai zică cineva că nu avem o meserie riscantă.”

Din filmarea postată de salvamontiști pe pagina lor se înțelege că turistul inițial a întrebat unde se află, apoi a spus că știe, ”acolo mor foarte mulți oameni”, că așa a auzit el. De râs și de plâns în același timp, mai bine no comments.