Social

Bani pentru schimbarea sobelor vechi. Ministerul Mediului pregătește un nou proiect

bani-ilocuire-sobe-vechi
Sursa foto: infobaragan

Ministrul Mircea Fechet vrea să inițiez un proiect prin care statul să dea bani pentru schimbarea sobelor vechi. Se urmărește astfel creșterea eficienței energetice, dar și reducerea consumului de lemne.

Mircea Fechet, ministrul Mediului, a anunţat că poartă discuții pentru iniţierea unui nou program-pilot. Inițiativa urmărește înlocuirea sobelor cu eficienţă scăzută, de 20-25%, cu altele cu eficienţă energetică crescută, de peste 90%. Pentru aceasta, statul va acorda un ajutor în bani pentru schimbarea sobelor vechi.

Pe de altă parte, ministrul Fechet are în plan și interzicerea centralelor de apartament pe gaz. Este o inițiativă mai veche, preluată de la predecesorul său, Tanczos Barna. Fostul ministru anunțase că o hotărâre de guvern în acest sens a intrat pe circuitul de avizare. Hotărârea viza interzicerea de centrale individuale în cazul imobilelor noi. Proiectul legislativ nu s-a materializat însă.

De ce se dau bani pentru schimbarea sobelor vechi

„Am discutat cu colegii de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi ne pregătim să iniţiem un program-pilot prin care să scoatem acele sobe din casele românilor cu eficienţă 20 sau 25%, acele sobe foarte vechi, şi să le înlocuim, acordând o finanţare uşoară, printr-un voucher, să le înlocuim cu sobe cu înaltă eficienţă energetică, adică peste 90% eficienţă”, a declarat Mircea Fechet, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

Conform statisticilor Ministerului Energiei, în România, aproximativ 3,5 milioane de locuințe marea majoritate din mediul rural folosesc combustibil solid. În marea majoritate a cazurilor este vorba de lemne, dar și cărbune, arse în sobe cu randament foarte scăzut

Ministrul Mediului a explicat că măsura urmărește nu doar reducerea efectului de poluare, ci și a consumului de lemne. „Asta va însemna nu doar un mediu mai curat în acele comunităţi, dar va însemna şi o presiune mai mică pe fondul forestier. Pentru că una e să arzi 10 milioane de metri cubi cu sobe cu o eficienţă de 20%. Și alta e să arzi, să transformi în scrum mult mai puţin, având surse de încălzire de înaltă eficienţă”, a precizat ministrul, citat de stiripesurse.

Ce se întâmplă cu centralele de apartament

La începutul verii, ministrul Fechet declara că încă nu s-a luat o decizie în privința datei de la care centralele de apartament vor dispărea. „Pe termen lung eu sunt convins că în România şi în marile aglomerări urbane vom avea din ce în ce mai puţine astfel de centrale”, a precizat ministrul.

Acesta a refuzat să înainteze un termen exact, motivând că este necesară „o analiză foarte serioasă în legătură cu acest subiect”.

Intenția eliminării centralelor de apartament se aliniază cerințelor planului UE REPowerEU. Planul încurajează statele membre să elimine treptat centralele pe combustibili fosili din clădiri. Totodată, inițiativa europeană urmărește ca, din 2029, să fie limitată introducerea pe piață de centrale pe gaze. Până la acest moment, nu există însă la nivelul UE o legislație prin care să se impună astfel de interdicții.

Conform statisticilor Ministerului Energiei, o treime din locuințele României, aproape 2,5 milioane, se încălzesc direct cu gaz natural. Acestea folosesc centrale de apartament, dar și sobe cu randamente extrem de scăzute.