Actual Lifestyle

Când revin elevii la școală în România și care sunt vacanțele următoare

Copii, sursa foto rfi.ro
Pixabay

Vacanța elevilor, bucuria părinților. Nici nu se termină bine o vacanță că întrebăm când vine următoarea.

Când revin elevii la școală în România și care sunt vacanțele următoare

Vacanța de iarnă 2022 – 2023 a fost una prelungită în România, cu două sărbători frumoase și mult așteptate pe parcursul anului împrejur: Crăciunul şi Revelionul. Și chiar dacă zăpada s-a lăsat așteptată, elevii s-au putut bucura de sărbătorile de iarnă, în felul lor, pur și curat, asemeni copilăriei.

Vacanța a început vineri, 23 decembrie şi se va încheia duminică, 8 ianuarie 2023.

Începând de luni, 9 ianuarie 2023, cursurile, atât pentru clasele primare şi grădiniţă, cât şi pentru elevii din gimnaziu şi liceu, vor fi reluate. În mod diferit față de anii anteriori, elevii vor mai avea o vacanță de iarnă, programată în luna februarie 2023.

Vacanța din luna februarie, de o săptămână, va fi una nominalizată ca fiind modulară și va avea loc în perioada calendaristică 6-25 februarie 2023. Potrivit legii, aceasta poate fi în a doua, a treia sau a patra săptămână din a doua lună a anului, în funcție de decizia inspectoratelor școlare judeţene sau a municipiului Bucureşti.

Cele mai multe inspectorate judeţene, inclusiv cel din Bucureşti, au stabilit deja ca această vacanţă să fie acordată în perioada care urmează, respectiv 20-24 februarie 2023.

Să ne amintim cum arată structura noului an de învățământ, 2022-2023, după introducerea modulelor

Modulul 1  (a avut loc deja): de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; vacanța: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022.

Modulul 2 (a fost și el, de asemenea): de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; vacanța: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023.

Primele două module de cursuri au avut loc în ultimele luni ale anului 2022, următoarele trei, urmează, anul acesta, potrivit media.

Modulul 3, urmează: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz; vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023.

Modulul 4 : de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023; vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023.

Modulul 5 : de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.