Actual Social

Când vor fi alimentate cardurile beneficiarilor de vouchere sociale şi de ce a intervenit această întârziere

Când vor fi alimentate cardurile beneficiarilor de vouchere sociale şi de ce a intervenit această întârziere

Românii care deţin vouchere sociale trebuie să ştie că următoarea tranşă de 250 lei va fi primită în ultima săptămână din luna octombrie. Anunţul a fost făcut astăzi de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Când vor fi alimentate cardurile beneficiarilor de vouchere sociale şi de ce a intervenit această întârziere

El a dat, totodată, asigurări că vor fi rezolvate situaţiile privind întârzierile din tranşa a doua, iar banii vor fi primiţi retroactiv.

„Pot să existe astfel de situaţii în care fie nu a fost trecut pe borderoul de predare-primire între poştă şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, fie nu figurează pe lista de beneficiari, fie a depăşit limita de venit pe care o are beneficiarul şi mai realizează un venit care este înregistrat la ANAF”, a declarat Boloş.

Avem, spune ministrul, situaţii de genul acesta care tot timpul sunt puse în discuţie, în spaţiul public, în telefoanele pe care le primim la minister. Eu cred că caz cu caz se pot rezolva. Pot să-i asigur pe toţi că, dacă cineva nu a fost cuprins pe lista de beneficiari sau s-a întâmplat această inadvertenţă cu Poşta Română, pot să îi asigur că, dacă au dreptul la aceste vouchere sociale, vor primi retroactiv banii. Întârzierile nu pot să existe decât cauzate de aceste lucruri. Întâlnirile noastre cu Poşta Română, cu emitenţii de carduri le avem aproape săptămânal, nu cunosc aceste detalii.

„Următoarea tranşă are loc, plata, în ultima săptămână din luna octombrie, avem banii necesari, nu există probleme şi vom alimenta cardurile pentru tranşa a treia”, a declarat Marcel Boloş la Parlament, unde a fost audiat de Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor.

Lista persoanelor beneficiare se actualizează în fiecare lună în funcție de informațiile primite de la ANAF, iar atunci când nu se mai îndeplinesc condițiile, banii nu se mai virează. La fel funcționează și atunci când există un nou beneficiar, acesta va primi cardul prin poștă și va fi încărcat la următoarea tranșă.

Ce categorii de români primesc voucherele de 250 de lei

Beneficiarii programului Sprijin pentru România sunt următoarele categorii de români:

  • Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

  • Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

  • Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

  • Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

  • Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.