Actual

Comisarul european pentru extindere: cooperarea este necesara pentru a opri migratia ilegala

Comisarul european pentru extindere: cooperarea este necesara pentru a opri migratia ilegala

Uniunea Europeană, statele membre şi ţările zonei mediteraneene trebuie să coopereze în mod reciproc avantajos pentru a opri migraţia ilegală – a spus Olivér Várhelyi, comisarul UE pentru Vecinătate şi Extindere, marţi, într-o declaraţie dată agenţiei ungare de presă MTI.

Comisarul a oferit detalii privind vizita sa efectuată luni în Tunisia, alături de miniştrii italieni ai afacerilor externe şi interne, Luigi Di Maio, respectiv Luciana Lamorgese, şi Ylva Johansson, comisarul Afacerilor interne al Comisiei Europene.

Olivér Várhelyi a precizat: scopul vizitei a fost informarea autorităţilor tunisiene cu privire la noua abordare a Comisiei Europene, potrivit căreia cooperarea pe termen lung este posibilă doar dacă ea va fi clădită pe avantajele reciproce.

Aceasta înseamnă că UE este dispusă să crească resursele acordate Tunisiei, dacă ţara va coopera cu Uniunea în domenii deosebit de importante pentru acesta din urmă, în primul rând în oprirea migraţiei ilegale – a explicat comisarul. Domnia sa a considerat că vizita a fost reuşită, deoarece a remarcat că interlocutorii tunisieni percep cu toată seriozitatea problemele ridicate în cursul convorbirilor.

Olivér Várhelyi a spus că Tunisiei i s-a propus un ajutor suplimentar de 10 milioane euro în vederea echipării forţelor grănicereşti şi a pazei de coastă cu mijloace adecvate, astfel încât să poată împiedica pornirea la drum a migranţilor ilegali.

Comisarul european pentru extindere: cooperarea este necesara pentru a opri migratia ilegala

În ultima vreme, a pornit un exod serios, care trebuie oprit cu orice preţ – a adăugat comisarul. Participanţii la convorbire au fost de acord că situaţia creată reprezintă un pericol şi pentru Tunisia, deoarece activitatea grupărilor criminale care organizează deplasarea migranţilor poate compromite securitatea internă a ţării.

Comisarul a reamintit că UE este interesată de stabilitatea acestei zone, instrumentul stabilităţii fiind cooperarea economică. În următorul ciclu bugetar, Uniunea Europeană este dispusă să elaboreze un plan cuprinzător privind dezvoltarea economiei, pentru ca Tunisia să poată reţine tinerii în ţară – a arătat comisarul, adăugând că UE doreşte crearea de locuri de muncă în Tunisia, doreşte ca economia ţării să crească şi vrea să ajute ţara în acest sens.

Olivér Várhelyi a spus că, potrivit planurilor, va vizita şi Marocul, Algeria şi Egiptul, deoarece aceste state sunt parteneri importanţi pentru UE.

Cooperarea poate fi eficientă doar dacă părţile îşi respectă reciproc interesele. Domnia sa a evocat faptul că actuala Comisie Europeană colaborează cu statele membre pentru a crea împreună mesajele pe care vor să le transmită, de aceea a fost însoţit de cei doi miniştri italieni. Instituţiile Uniunii trebuie să coopereze cu statele membre, deoarece situaţia nu poate fi rezolvată de unul singur, doar concentrarea eforturilor poate aduce rezultate – a declarat Várhelyi.

Comisarul UE consideră că această cooperare este cu atât mai necesară, cu cât migraţia ilegală dăunează în egală măsură Europei, statelor membre şi ţărilor situate în zona mediteraneeană, iar, în cadrul acestei cooperări, instrumentul cel mai eficient – pe lângă apărarea frontierelor şi accelerarea reprimirii imigranţilor – este de a oferi o perspectivă economică – a spus Várhelyi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *