Actual Lifestyle

De când se strică vremea. Codul roșu de vreme rea ajunge în România. Cât timp vom avea frig

De când se strică vremea. Codul roșu de vreme rea ajunge în România. Cât timp vom avea frig
EVZ

Vreme extremă în Europa, dar și în Statele Unite, unde ninsorile și gerul au pus stăpânire pe unele state, în care au fost emise un cod roşu şi alterte  portocalii de vreme rea. De aici, vremea rea ajunge și în România.

De când se strică vremea. Codul roșu de vreme rea ajunge în România și pentru cât timp rămâne la noi în țară

După cum ne avertizează meteorologii, vremea se va schimba semnificativ sub aspect termic, pentru că se va răci accentuat în toate regiunile țării. În zilele următoare, vor fi intervale cu ploi, ninsori și polei, mai ales în jumătatea sudică a țării.

În următoarele 24 de ore, teritoriul România va intra sub influența unui areal vast de presiunea atmosferică coborâtă, extins în prezent deasupra Europei Centrale. În Capitală, vremea va fi, în general, închisă. Ceața și precipitațiile își vor face simțită prezența.

„Ne vom regăsi sub influența unei mase de aer polar, care va determina scăderea valorilor termice. Deja se resimte. Acest lucru s-a resimțit pe parcursul zilei de astăzi în regiunile vestice și nordice, iar mâine în toată țara se va răci accentuat.

Vorbim de temperaturi maxime care vor atinge astăzi 19-20 de grade în regiunile sud-estice, iar mâine nu mai mult de 5-6 grade. În aceste condiții, și nopțile vor fi din ce în ce mai reci.

Nopți cu temperaturi minime negative cam în toate regiunile și cu temperaturi ce vor coborî ușor sub pragul gerului, sub -10 grade în mod deosebit în depresiuni”, a spus Alina Şerban, sâmbătă, într-o intervenție în direct la Antena3 CNN.

Potrivit specialistului meteorolog al ANM, citat de media, temperaturile maxime se vor situa luni, în marea lor majoritate, între -1-0 grade în partea de nord, de centru a teritoriului și cel mult 4-5 poate 6 grade în mod cu totul izolat în regiunile vestice și sud-vestice.

Această răcire va fi totuși de scurtă durată, pentru că săptămâna viitoare ne așteptăm la o încălzire treptată în toate regiunile, astfel încât temperaturile maxime vor mai atinge și poate chiar vor depăși valori de 10 grade, iar minimele vor deveni ușor ușor pozitive”.

”Dacă în intervalul precedent au fost ploi aproape continuu în jumătatea de vest a teritoriului și au determinat și cantități importante de apă, cantități de peste 30-40 de litri pe metrul pătrat, acestea se vor restrânge treptat și, mai mult decât atât, se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vor mai fi regăsite doar pe arii restrânse în regiunile centrale, în zonele montane, însă slabe cantitativ”, a mai precizat, în același context, meteorologul ANM.

În Europa, oamenii au trăit un adevărat coșmar meteo. Autoritățile germane au emis cod roșu de ninsori. Poleiul a provocat peste 100 de accidente rutiere. Numeroase școli au fost închise și în SUA din cauza ninsorilor. Cinci milioane de oameni sunt sub avertizări de furtună.