Actual Social

Declarația șoc a uneia dintre victimele „medicilor” de la „clinica”Univa din București

Batrâni, sursa foto antena3.ro
antena3.ro

”După ce mi-au dat un pahar cu apă, au putut să manipuleze cum au vrut”.

După ce au fost păcăliți de indivizi care se dădeau drept medici în biorezonanță, într-o așa-zisă clinică din București, zeci de bătrâni bolnavi au rămas fără banii strânși pentru zile negre.

Elena Paladi este una dintre victime, o pensionară în vârstă de 81 de ani, căreia i s-a spus că va muri dacă nu va cumpăra un aparat de oxigenare la o sumă astronomică.

După ce păgubiții au povestit cum au rămas fără bani fiindu-le băgate pe gât produse neomologate medical la prețuri care nu au nicio legătură cu realitatea, polițiștii au reținut mai multe persoane în acest caz.

Elena Paladi, una dintre victimele escrocilor a povestit pentru ziare.com prin ce dramă a trecut încercând să își îmbunătățească starea de sănătate.

Un fost cadru didactic a căzut pradă escrocilor

La începutul anului 2022,  Elena Paladi (fost cadru didactic, în prezent pensionară) a picat în plasa escrocilor de la așa-zisa clinică de biorezonanță Univa.

”Mi-a spus: dumneavoastră, după profilul cardio, sunteți în prag de moarte”, a declarat Elena Paladi.

Întreaga poveste a început cu un pliant primit în pasajul subteran Obor

„La trecerea subterană din Obor era o doamnă cu multe flayere cu reclama la clinica respectivă. Pe flayer-ul primit scria: ”Testarea sănătății, gratis”, potrivit celor povestite de Elena Paladi.

Iar în schimbul flayerului, femeia a lăsat numărul de telefon pentru a fi programată la o consultație la aparatul de biorezonanță. Ulterior, femeia a fost sunată zilnic, timp de 2-3 luni, pentru a obține acordul de programare.

La un moment dat, aceasta a acceptat și a fost programată la această clinică, unde s-a și prezentat conform programării.

Ce a urmat…

”La intrarea în clinica respectivă erau trei tinere care mi-au luat datele și m-au pus să completez un formular”, și-a spus povestea Elena Paladi pentru ziare.com.

Ulterior, a fost preluată de un bărbat și după ce i-a făcut test cu un aparat de biorezonanță, i s-a spus că a doua zi va primi rezultatele. În zilele următoare a revenit din nou la clinica respectivă, fiind preluată de un alt medic fals și dusă într-un cabinet cu pereți de sticlă.

În acest context, Elena Paladi a continuat să povestească:

”Avea acolo niște poze ale scheletului, musculaturii, organelor interne și în timp ce îmi arăta foile respective îmi spunea: uitați-vă, gradele sunt de la ”x”..la ”z”. Dumneavoastră, la profilul cardio sunteți în prag de moarte”.

”După ce mi-au dat un pahar cu apă, au putut să manipuleze cum au vrut”.

”Eu eram deja într-o stare deplorabilă, pentru că aveam un copil cu infarct miocardic. Când am auzit și acest lucru am izbucnit în plâns”.

“Atunci mi-au spus că nu este totul pierdut”: ‘Există salvare. Este un aparat care vă va putea salva. Este vorba despre un aparat de oxigenare care costă 20.000 de lei’, mi-a spus acel om.

I-am spus că nu am acești bani, iar el a început să mă tragă la răspundere: ”Păi cum, toată viața dumneavoastră nu ați acumulat nimic, strâns nimic? Nu cred așa ceva”.

Eu i-am spus că și dacă am adunat ceva, am pentru zile negre și că în acel moment eram nevoită să-mi ajut copilul care avea probleme de sănătate. Eu o să merg la bancă și văd dacă îmi permite bugetul să fac această achiziție. Îmi spuseseră niște cifre foarte mari, mă gândeam să verific mai întâi despre ce aparat era vorba și apoi să decid dacă îl cumpăr sau nu. Atunci a venit cu o contraofertă. Mi-au spus că îmi face reducere. Eu le-am spus în continuare că trebuie să verific la bancă să văd ce am că nu pot lua o decizie până nu știu exact ce bani am”.

Victima a fost dusă la bancă cu forța

”Între timp, m-au servit cu un pahar cu apă. Din acel moment am devenit foarte ușor de manipulat de către ei. Din ce mai rețin, au dat un telefon cuiva și a venit și a zis ”hai să mergem!” Unde să mergem? ”La bancă să vedem câți bani aveți”. Eu le-am zis: lăsați că mă duc eu. Ei au început: ”lăsați că vă ducem noi că este o zi ploioasă…” Practic m-au dus până la cea mai apropiată agenție BCR de firma respectivă. Când am mers acolo, eu le-am zis celor de la bancă că vreau să văd ce am în cont. Eu am un card de pe care scot pensia. Dar nu știam că pot face tranzacții cu acesta. Cel care mă însoțea a vorbit mai întâi cu lucrătorul bancar. Am dat funcționarului buletinul. Nu am mai apucat să aflu cât am în cont pentru că cel care venise cu mine mi-a spus: ”Hai, doamnă, să mergem”. Păi vreau să văd ce bani am, am zis eu. ”Nu mai e nevoie că e clar”, a spus el. Eu am crezut că s-au răzgândit între timp.

Însă am fost dusă din nou în cabinetul de unde plecasem. Acolo mi-a spus ”dați-mi cardul”. Păi cum să vă dau cardul?. ”Da, dați-mi cardul”. A pus pe masă un POS, cum este la supermarket a luat cardul, l-a introdus în aparatul respectiv și a chemat o tânără de acolo, Loredana, și i-a spus să mă ducă la depozit să îmi iau aparatul.

Eu nu am vrut să mă duc pentru că știam de la ceilalți pacienți că trebuie să treci mai întâi prin niște proceduri. 10 erau gratis, apoi se făcea un contract. Nu mi s-a spus de niciun contract, nimic. Dar m-au pus să semnez niște hârtii, un teanc de documente.

Până la urmă am ajuns și la depozit unde Loredana a luat acel aparat. Ne-am întors în cabinet, a deschis cutia și mi l-a arătat. Apoi a chemat un Uber să merg acasă. Mi-au spus că nu trebuie să plătesc nimic. Am fost pusă în taxi și trimisă acasă.

În final, aparatul m-a costat 15.000 de lei plus 100 de lei pentru nu știu ce taxe. Mi-au luat tot ce aveam în cont”, a povestit Elena Paladi.

 Elena Paladi nu a putut rezilia contractul

După o călătorie în Basarabia, victima a realizat ce se întâmplase, de fapt. A vrut să încerce aparatul ”minune”, dar  a constatat că de fapt fusese păcălită.

”Eu cred că după acel pahar cu apă am fost indusă într-o stare ușor de manipulat. Mi s-a înmânat și o carte care poartă titlul ”Să mori sănătos”.

După această întâmplare am fost în Basarabia. Când m-am întors am fost pusă în carantină. Am început să studiez aparatul. Când am deschis cutia respectivă am găsit și un contract care m-a pus pe gânduri.

Era de fapt vorba despre o testare complementară, nicidecum una medicală care poate atesta că ești în prag de moarte. Era o presupunere. Atunci m-am trezit. Am mers la el să reziliem contractul. Mi s-a spus că nu am dreptul să fac acest lucru. Le-am explicat că nu văd acest aparat ca fiind o salvare a vieții chiar dacă aș fi într-o situație complicată.

Reprezentantul meu m-a luat într-un cabinet și mi-a spus că doar dacă scriu că copilul meu este grav bolnav se poate rezilia contractul. Și că în acest mod voi primi și un ajutor financiar din partea firmei. Eu i-am refuzat și am mers la poliție.

După aceea au început să mă sune să mă întrebe cum mă simt. Mai aveau și tupeul acesta. M-au distrus de tot. Acum sunt într-o stațiune pentru a mă recupera. Până în prezent banii nu i-am recuperat. Poliția a început o anchetă și a descoperit că sunt mai multe persoane escrocate în acest mod”, a continuat Elena Paladi.

Poliția a reținut 12 persoane

În prezent, poliția anchetează mai multe cazuri de înșelăciune comise în cadrul acesteia.

Reamintim că pacienții erau încurajați să cumpere aparatură medicală neomologată (saltele, inele cu laser, aparate care îmbunătățesc respirația prezentate ca aparate minune care îmbunătățesc viața persoanelor în vârstă), care ar fi urmat să le amelioreze presupusele afecțiuni inventate de medicii falși.

Iar prețurile aparatelor comercializate de această “clinică”, erau cu mult peste prețurile din piață (exemplu, aparatul laser îl vindeau cu 5.000 de lei, iar pe piață este 500 de lei; o saltea vândută cu 5.100 de lei costă de fapt 500 de lei, etc.).

În acest caz, 12 persoane din cele duse la audieri, au fost reținute, iar prejudiciul se ridică la valoarea de 150.000 de lei.

Nouă victime au depus plângere

Această femeie nu este singura victimă a escrocilor de la clinica respectivă, iar până în acest moment nouă persoane vătămate au depus plângeri, însă numărul lor este mult mai mare.