Actual

Donald Trump readuce în discuție posibilitatea atacării Iranului

Donald Trump readuce în discuție posibilitatea atacării Iranului

Problema Iranului în ceea ce privește dezvoltarea sa nucleară l-a determinat pe Donald Trump să redeschidă discuțiile în privința unui eventual conflict. Preşedintele american Donald Trump şi-a întrebat consilierii, săptămâna trecută, despre opţiunea de a ataca Iranul din cauza prezenţei sale nucleare în creştere.

Răspunsul consilierilor de rang înalt a fost însă unul negativ, întrucât există riscul ca acest conflict să provoace o reacție extinsă, iar conflictul să devină unul regional. La întâlnire au fost prezenţi vicepreşedintele Mike Pence, secretarul de stat Mike Pompeo, secretarul interimar al apărării Christopher Miller şi preşedintele şefului statului major interarme Mark Milley.

Reuniunea cu cei mai importanţi consilieri pe probleme de securitate a avut loc joi la Casa Albă ca răspuns la informaţiile date publicităţii miercuri de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), potrivit cărora Iranul şi-a mărit stocul de uraniu îmbogăţit de 12 ori faţă de cantitatea permisă prin acordul nuclear din 2015, relatează Agerpres. Nu este exclus ca preşedintele Trump să caute în continuare modalităţi de a ataca active şi aliaţi ai Iranului, inclusiv miliţiile din Irak.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică a afirmat în ultimul său raport trimestrial asupra Iranului că stocul de uraniu îmbogăţit al acestei ţări a depăşit 2.400 de kilograme, cu mult peste cele 202.8 kilograme permise în cadrul acordului nuclear din 2015 cu SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Rusia şi China.

Ignorarea prevederilor tratatului a început anul trecut atunci când Donald Trump a decis ca SUA să părăsească acordul și a trecut la sancționarea Iranului.

Joe Biden, preşedintele ales, a promis că va exista o schimbare de perspectivă în ceea ce privește decizia predecesorului în legătură cu acordul, însă Iranul va trebui să respecte partea sa din înțelegere, idee ce momentan nu este respectată de către regimul de la Teheran.