Actual Politică

Este incredibil ce îi face primarul Nicușor Dan ministrului Sebastian Burduja care l-a susținut în alegeri

Este incredibil ce îi face primarul Nicușor Dan ministrului Sebastian Burduja care l-a susținut în alegeri

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, va primi o listă de obiective pe care va trebui să le îndeplinească în următoarele 6 luni, pentru a mai avea sprijinul PNL, a spus Sebastian Burduja, într-un interviu pentru Digi24.

Sebastian Burduja spune că aceste puncte vor fi prezentatate public și este normal ca activitatea primarului pe care noi l-am susținut să fie evaluată.

Ministrul Sebastian Burduja așteaptă de 7 luni o hârtie de la Nicușor Dan pentru a reabilita o parte din clădirea ministerului

În luna decembrie, premierul Nicolae Ciucă spunea că Bucureştiul este un oraş blocat, fără perspective, iar managementul lui Nicușor Dan, pe care nu l-a numit, este unul cu probleme „şi cu o foarte complicată constelaţie de conflicte politice”. Și președintele PNL București Ciprian Ciucu, spunea că până la finalul lunii ianuarie 2023, Nicușor Dan să vină cu un plan de 10 puncte și termene clare de implementare.

Președintele PNL sector 1, Sebastian Burduja, îl critică pe Primarul General pentru că s-a apucat târziu de proiectele importante, dar și pentru că blochează dezvoltarea Bucureștiului. Spune că așteaptă de 6-7 luni pentru un aviz de reabilitare a căii de acces în ministerul Digitalizării.

„În 6 luni nu poți muta munții, dar poți da drumul la proiecte de care Capitala are nevoie. De exemplu, termoficarea a durat mult până când a început să se rezolve, de asemenea problema marilor parcuri, problema curățeniei, Bucureștiul arată rău”, spune Burduja.

Mai mult decât atât, Burduja spune că a constatat la Primăria Capitalei, o lentoare mare a proiectelor administrative. Inclusiv a celor simple, reabilitarea unei fațade. Durează luni și luni de zile.

”Inclusiv la Ministerul nostru avem o speță în care încercăm să reabilităm partea de intrare, bariera și ghereta paznicului, dacă vă puteți imagina, și de 6-7 luni de zile așteptăm o hârtie de la Primarul General.

Sunt lucruri simple, dar nu poți bloca dezvoltarea printr-o lipsă de eficiență administrativă”, susține Burduja.

Primarul General Nicușor Dan nu a avut nicio reacție privind tragedia din sectorul 6, unde o tânără a fost omorâtă sâmbătă de o haită de câini.