Info Actual > Politică > Expert Forum: Avocatul Poporului nu vrea să se implice în cazul OUG privind Programul „Anghel Saligny”
Politică

Expert Forum: Avocatul Poporului nu vrea să se implice în cazul OUG privind Programul „Anghel Saligny”

Expert Forum: Avocatul Poporului nu vrea să se implice în cazul OUG privind Programul „Anghel Saligny”

Expert Forum (EFOR) este un ONG care promovează statul de drept, democrația și bună guvernare. Organizația activează în vederea încurajării implicării active și informate a cetățenilor în societate.

Expert Forum susţine că Avocatul Poporului pasează responsabilitatea către alte instituţii în cazul OUG 95/2021 privind Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny”, într-un comunicat transmis miercuri.

„Atunci când calculele politice o cer, OUG-urile sunt atacate la CCR, când nu, nu. În aceste condiţii, să nu ne mirăm ipocrit că România rămâne o ţară guvernată prin ordonanţe de urgenţă”, scrie în comunicat.

EFOR arată că, alături de mai multe ONG-uri, a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la OUG 95/2021, arătând că nu există argumente care să susţină urgenţa aprobării Programului „Anghel Saligny”.

Conform Expert Forum, din răspunsul transmis de Avocatul Poporului ar reieşi că această instituţia alege să nu îşi exercite atribuţia exclusivă de a ataca OUG-uri la Curtea Constituţională, invocând argumente irelevante.

„De exemplu, ne prezintă pe larg fazele procesului legislativ, suntem informaţi – deşi în mod evident nu am solicitat acest lucru – că ordonanţele de urgenţă sunt analizate de către Parlament care le poate respinge, aproba sau aproba cu modificări. Avocatul Poporului omite să precizeze că există variaţii foarte mari în ceea ce priveşte viteza intervenţiei Parlamentului – sunt cazuri în care ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă au stat în procedură parlamentară mai mulţi ani. De asemenea, ni se comunică în acelaşi răspuns că, înainte de publicare, legea de aprobare sau respingere poate fi atacată la CCR de către alţi subiecţi de sezină. Şi acest argument este irelevant atât timp cât azi doar Avocatul Poporului e competent să atace la CCR OUG-ul. Ce vor face ceilalţi subiecţi de sezină atunci când vor avea ocazia să îşi exercite competenţele e o chestiune care excede solicitării noastre”, precizează Expert Forum.

De ce afirmă Avocatul Poporului că OUG 95/2021 îndeplineşte criteriile stabilite de CCR în privinţa urgenţei

Conform EFOR, rămâne neclar care sunt elementele concrete pe care îşi bazează Avocatul Poporului convingerea că OUG 95/2021 îndeplineşte criteriile stabilite de CCR în privinţa urgenţei.

Avocatul Poporului:

„Având în vedere că proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere cu nr. B393/2021 şi se află în prezent în procedură parlamentară, legiuitorul urmează a identifica, în cadrul dezbaterilor parlamentare, soluţia optimă menită să asigure echilibrul între oportunitatea şi urgenţa reglementării prin ordonanţă de urgenţă a aspectelor referitoare la cadrul legal pentru promovarea obiectivelor de investiţii, prin Programul naţional de investiţii ‘Anghel Saligny’. Prin urmare, rezolvarea problemei sesizate revine Parlamentului, care, după cum am mai precizat, potrivit art. 115 alin. (7) din Constituţie, are competenţa de a aproba sau respinge printr-o lege, ordonanţele cu care a fost sesizat”.