Actual

Florin Cîţu nu vede cu ochi buni măsurile sociale adoptate de coaliţie. Acestea nu au fost discutate în partid

Florin Cîţu nu vede cu ochi buni măsurile sociale adoptate de coaliţie. Acestea nu au fost discutate în partid

Îşi revine greu, dar încearcă din plin să atragă atenţia. Fostul premier şi fost preşedinte al PNL, Florin Cîţu nu priveşte cu ochi buni situaţia economică a României şi le cere colegilor săi liberali să se întoarcă la liberalism.

 Despre creşterea ratei inflaţiei la peste 10%, fostul preşedinte PNL Florin Cîţu a declarat că „PNL ar trebuie să se întoarcă la liberalism şi la soluţii liberale. Să avem mai mult curaj să impunem măsuri liberale. Costurile de a reduce această inflaţie vor fi mari, de aceea trebuiau să fie luate măsuri mai devreme”.

Fostul premier și șef al liberalilor a făcut azi declarații unor jurnaliști prezenți pe holul de la Senat.

Președintele Senatului, Florin Cîțu, susține că România va depăși rata inflației de 15%, până la finalul acestui an. Cîțu a cerut Băncii Naționale și Guvernului să lucreze împreună pentru a stăvili rata inflației și creșterile de prețuri, precizând că „estimările inițiale arătau că putem merge maxim până la 13%, dar se pare că vom merge la 15%. Aici trebuie să lucreze BNR, alături de Guvern pentru a ține rata inflației sub control.”

„Eu mă uit la ce comunică guvernul. Aseară ministrul Finanțelor spunea că nu va fi inflația de două cifre în martie, azi a fost contrazis. Până la urmă românii vor fi cei care vor judeca efectele. Vă spun că am administrat o economie în cea mai mare criză din ultima sută de ani împreună cu colegii mei din PNL și am găsit soluții. Trebuie să avem mai mult curaj să impunem măsuri liberale”, a mai spus Cîțu.

Florin Cîțu: Dacă vă spun ce măsuri dure trebuie luate, atunci chiar mă dau afară din partid

În schimb, Florin Cîţu nu a precizat când trebuia să fie luate aceste măsuri, deşi funcţia de prim-ministru nu o mai deţine de aproximativ trei luni şi jumătate, dar declară în schimb că o să îşi spună opinia de economist în Biroul Executiv al PNL, unde o să propună şi măsuri.

„Trebuiau luate măsuri mult mai devreme, pentru că pe măsură ce evoluează rata inflației, măsurile care vor trebui luate sunt mult mai dure”, a declarat Cîţu.

Întrebat care ar putea fi următorii paşi pentru reducerea inflaţiei, în opinia sa, Cîţu a răspuns: „Ce vreţi, să fiu dat afară din partid? O să le spun opinia mea de economist în Biroul Executiv al PNL, unde o să propun şi măsuri, am propus nişte măsuri, nu au fost acceptate, văd că cele vehiculate de PSD au fost deja acceptate”, a răspuns Florin Cîţu. 

Măsurile Guvernului, doar „o listă de intenții”, care-i amintesc lui Cîțu o melodie de la Metallica

În ceea ce priveşte pachetul de măsuri socio-economice agreat de coaliție, Florin Cîţu spune că acesta nu a fost discutat în partid și că e mai degrabă „o listă de intenții”.

„Am văzut și eu aseară în premieră acea prezentare. Pare că sunt măsuri agreate în coaliție. Nu au fost discutate în PNL, posibil să fi fost discutate într-un cadru restrâns și agreate în coaliție. În momentul acesta îmi aduce aminte de o melodie de la Metallica „Fight fire with fire”. Cam așa arată această strategie, să vedem dacă va funcția. E complicat să faci o analiza ca economist. E o listă de intenții”, a mai declarat Florin Cîţu.