Actual

FOTO. Anul şi accidentul. Deputatul Ion Ștefan, zis şi Grindă implicat în accidentul de pe E85

FOTO. Anul şi accidentul. Deputatul Ion Ștefan, zis şi Grindă implicat în accidentul de pe E85
FOTO: jurnaldevrancea.ro

Ion Ştefan, zis şi Grindă, pare urmărit de ghinion. Astăzi în jurul orelor 14.00, fostul ministru al Dezvoltării a fost rănit uşor în urma unui accident de circulaţie. Ion Ştefan era pasager, şoferul său a pus frână, iar maşină ce se afla în spate i-a lovit. Acesta se află la UPU Focşani.

FOTO. Anul şi accidentul. Deputatul Ion Ștefan, zis şi Grindă implicat în accidentul de pe E85

Potrivit unor informații de ultimă oră, în accidentul petrecut astăzi pe E 85, între Focșani și Garoafa, a fost implicată și o mașină în care se afla și deputatul vrâncean Ion Ștefan, președintele partidului Forța Dreptei. În urma impactului, Ion Ştefan s-a izbit cu fruntea de oglinda retrovizoare și a suferit răni ușoare la nivelul capului. O ambulanță SAJ l-a preluat și l-a transportat la UPU Focșani pentru îngrijiri medicale. Ultimele date indică faptul că autoturismul Mercedes, în care se afla Ion Ștefan, a fost lovit în spate de un alt autoturism marca Audi care nu a respectat distanța corespunzătoare.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Anul trecut, Ion Ştefan a mai avut parte de un accident. O piesă dintr-o macara i-a căzut în cap

Ion Ştefan a suferit şi anul trecut un accident. Deputatul a ajuns, pe 1 aprilie la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani, după ce un braţ al unei macarale care efectua lucrări la hala sa industrială s-a rupt şi a căzut peste el. Starea sa find foarte gravă acesta a fost ulterior transferat de urgență cu ajutorul unui elicopter la București.

Ion Ștefan, un prosper om de afaceri, este cunoscut și cu porecla de „Grindă”, cu care s-a pricopsit când a încercat să explice de ce și-a făcut o ditamai casa, de 910 m².

„Aşa a fost, a greşit constructorul o grindă şi a ieşit mansarda etaj”, spunea Ștefan în 2019.