Actual

Ghimpele lui Alexandru Rafila. De ce nu-l mai vrea pe Voiculescu la Ministerul Sănătăţii

Ghimpele lui Alexandru Rafila. De ce nu-l mai vrea pe Voiculescu la Ministerul Sănătăţii

 Din ultima declarație făcută publică jurnaliştilor prezenţi la Parlament, reiese faptul că deputatul PSD este nemulțumit de activitatea ministrului  Sănătății în Guvernul Florin Cîțu. Reputatul medic spune că „cererea demisiei lui Vlad Voiculescu nu e un demers pompieristic”.

„Punctul meu de vedere este legat de capacitatea de spitalizare şi asigurarea de condiţii pentru ca tragedii de la Piatra Neamţ şi Matei Balş să nu se mai întâmple.

Ghimpele lui Alexandru Rafila: „Să ne spună 5 lucruri concrete pe care le-a făcut”

Cererea demisiei lui Vlad Voiculescu nu e un demers pompieristic. L-am rugat să ne spună 5 lucruri concrete pe care le-a făcut pentru în cele două luni de când a preluat mandatul. Printre acestea, cum a contribuit la încurajarea vaccinării?

Când iese şi spune că în şcoli, cadrele didactice nu reprezintă o prioritate pentru vaccinare, în condiţiile în care coodonatul campaniei de vaccinare a spus a altceva, cred că moţiunea de cenzură a colegilor mei a fost justificată”, a declarat Alexandru Rafila jurnaliştilor, potrivit evz.ro

Amintim că zilele trecute medicul Alexandru Rafila și-a expus părerea despre ultima moțiune de cenzură, cea depusă de PSD împotriva lui Vlad Voiculescu, deși a picat, și-a atins scopul dorit. Chiar dacă moțiunea a fost respinsă în plenul Camerei Deputaţilor, medicul o susține în continuare.

„Eu cred că această moțiune şi-a atins scopul, acela de a aduce în atenţia opiniei publice şi a Parlamentului faptul că ministrul Sănătăţii şi Ministerul Sănătăţii nu reuşesc să gestioneze în mod corespunzător situaţia din această pandemie care evoluează în ţara noastră.

Îngrijorător este că nu reușesc să asigure siguranța pacienților în spitalele care tratează pacienţii COVID şi nu numai.

Mai mult decât atât, aţi văzut că diferenţa la care a fost respinsă această moţiune a fost minimă. Mai mult, a existat din partea majorităţii o respingere a secretizării votului.

Eu sunt convins că, dacă această secretizare a votului ar fi avut loc, mulţi dintre parlamentarii PNL votau pentru.

Chiar şi unii dintre cei din USR ar fi votat în favoarea acestei moţiuni. Cu siguranţă ar fi trecut. Ministrul Sănătăţii probabil că ar fi fost nevoit să îşi dea demisia”, a spus Alexandru Rafila, reprezentant al OMS în România, la Palatul Parlamentului.