Lifestyle

Încă o moarte suspectă la Moscova. Cu greu s-a recunoscut că a murit „tatăl” Lukoil, căzut de la etajul 6 al spitalului

Încă o moarte suspectă la Moscova. Cu greu s-a recunoscut că a murit „tatăl” Lukoil, căzut de la etajul 6 al spitalului

Ravil Maganov, în vârstă de 67 de ani, directorul Consiliului de Administrație Lukoil a trecut la cele veșnice. Din primele informații, el ar fi căzut de la etajul șase al Spitalului Clinic din Moscova unde era internat, spune meduza.io. Este al șaptelea om important din zona energetică și petrolieră care dispare în condiții stranii.

Să fie vorba oare de o sinucidere?

Mai mult surse de presă din Moscova au anunțat decesul acestuia, existând și supoziții că acesta s-ar fi sinucis. Motiv pentru care poliția a deschis rapid un dosar penal.

Oamenii legii au confirmat pentru agenția de presă Tass că un bărbat a căzut de la etajul șase al Spitalului Clinic din Moscova, dar nu au confirmat identitatea acestuia. De asemenea, nici compania Lukoil nu a confirmat că ar fi vorba de Maganov.

Decorat de Vladimir Putin pentru merite deosebite în industria petrolieră

Numit de jurnaliștii ruși „tatăl Lukoil”, pentru că el a fost cel care a dat numele companiei, acesta are ștate vechi în industria petrolieră, ocupându-se de acest domeniu încă din perioada URSS.

Începând cu anul 1993, el a intrat în Consiliul de Administrație al Lukoil, iar din 2020 a fost la conducerea companiei. Pentru tot ce a reușit să facă în industria petrolieră, a fost decorat de mai multe ori de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

Nu doar Meganov a murit în condiții suspecte, ci și alți oligarhi ruși, care odată au fost extrem de apropiați de Vladimir Putin. Până în luna mai, șapte bogați ai lumii au murit fie în accidente subite, fie s-au sinucis.

Lukoil a confirmat decesul

Cu puțin timp în urmă, într-un comunicat de presă, compania Lukoil a confirmat decesul lui Maganov. Reprezentanții instituției au spus că acesta era grav bolnav. Potrivit agenției ruse de presă TASS, Ravil Maganov suferea de o boală cardio-vasculară gravă, din cauza căreia fusese internat.

„Cu profund regret, vă informăm că Ravil Maganov, președintele Consiliului de Administrație al PJSC Lukoil, a încetat din viață în urma unei boli grave. Ravil Ulfatovici a avut contribuție neprețuită nu numai la dezvoltarea companiei, ci pentru întreaga industrie rusă de petrol și gaze”, se arată în comunicat.

Sursă foto: mash