Actual Diverse

Incredibil cum un deținut a furat 11 milioane de dolari în timp ce era în spatele gratiilor într-o închisoare americană

Incredibil cum un deținut a furat 11 milioane de dolari în timp ce era în spatele gratiilor într-o închisoare americană
Bustle

Din seria incredibil dar adevărat este și povestea pe care o relatăm în cele ce urmează. Câteva indicii: un deținut închis într-o închisoare americană a reușit de dincolo de gratii să fure 11 milioane de dolari. Și mai mult decât atât, el a reușit și cumpărarea unei case de mai multe milioane de dolari, potrivit documentelor judiciare.

Incredibil cum un deținut a furat 11 milioane de dolari în timp ce era în spatele gratiilor într-o închisoare americană

Un deținut din statul Georgia a furat 11 milioane de dolari în cadrul unei scheme cu monede de aur în timp ce se afla în închisoare, potrivit autorităților americane. Acesta a folosit un telefon de contrabandă pentru a se da drept un miliardar, a obținut peste 6.000 de monede de aur și apoi a aranjat cumpărarea unei case cu un preț de câteva  milioane de dolari, potrivit documentelor judiciare.

Telefoanele mobile de contrabandă sunt obiecte de neprețuit pentru deținuți, dar în mâinile lui Arthur Lee Cofield, care execută o pedeapsă de 14 ani pentru jaf armat într-o închisoare de stat din Georgia, un telefon mobil s-a dovedit a valora pentru el 11 milioane de dolari, au declarat procurorii federali.

De la închisoarea din Butts County, situată la aproximativ 45 de mile sud de Atlanta, domnul Cofield a sunat la Charles Schwab Corporation în iunie 2020 și s-a dat drept un miliardar pe nume S.K., care a fost identificat ulterior ca fiind Sidney Kimmel, potrivit unui rechizitoriu federal.

Și totuși se pare că a avut un mic ajutor din exterior, pe care anchetatorii îl numesc ”co-conspirator”. Deținutul Cofield a vorbit cu un reprezentant al unei companii despre deschiderea unui cont curent. După ce lui Cofield i s-a spus că are nevoie de un act de identitate și de o factură de utilități, un co-conspirator i-a trimis prin SMS o fotografie a permisului de conducere al domnului Kimmel și o factură de utilități, au declarat procurorii.

Intreprinzătorul Cofield a fost atât de convingător încât a convins gigantul serviciilor financiare să transfere 11 milioane de dolari din contul bancar al lui Kimmel către un dealer de metale prețioase din Idaho pentru a cumpăra 6.106 monede de aur American Eagle, au relatat, totodată, procurorii.

Proprietatea din Atlanta pe care deținutul Cofield a cumpărat-o pentru 4,4 milioane de dolari cu banii pe care i-a furat de la un producător de film, potrivit procurorilor. Foto: Google Maps

De acolo, Cofield și-a folosit telefonul de contrabandă pentru a angaja o companie privată de securitate pentru a transporta monedele din Boise, Idaho, până în Atlanta cu un avion închiriat. După ce monedele au fost livrate, el a contactat proprietarul unei case cu șase dormitoare pe 1,4 acri împăduriți din Atlanta și a oferit 4,4 milioane de dolari pentru proprietate, au mai declarat procurorii de caz.

Potrivit dezvăluirilor ulterioare, au mai fost și alți complici în exterior. Pentu că tocmai cu ajutorul acestora, deținutul Cofield a plătit 720.000 de dolari în numerar ca avans și, ulterior, întreaga sumă, tot în numerar, potrivit unui act de acuzare federal depus în decembrie 2020.

Jose Morales, care a fost directorul unității care l-a ”găzduit” pe Cofield, nu a putut fi contactat. El a declarat pentru Atlanta-Journal Constitution, care a relatat anterior despre acest caz, că acest deținut Cofield a fost „un individ viclean și inteligent care te putea escroca cu milioane de euro”.

Acum, Cofield, în vârstă de 31 de ani, a fost acuzat, în plus, pe lângă cauza pentru care este închis deja, de mai multe capete de acuzare federale, inclusiv conspirație pentru fraudă bancară, furt de identitate agravat, spălare de bani și conspirație pentru spălare de bani, potrivit actelor judiciare. El a pledat nevinovat. Avocatul lui Cofield, Steve Sadow, a refuzat să comenteze vineri, la cererea New York Times.