Actual

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a răbufnit în direct. „Acestei doamne o să îi spunem acum Doamna Balivernă”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a răbufnit în direct. „Acestei doamne o să îi spunem acum Doamna Balivernă”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a găsit o altă poreclă vulcanicei Diana Șoșoacă. Dacă până acum CTP o numea pe doamna senator Șoșoacă , „Cascada Urlătoarea”, gazetarul s-a decis s-o numească  „Doamna Balivernă”.

Vineri seară, ziaristul a vorbit, printre altele, de atitudinea avocatei în seara incidentului de la Institutul „Marius Nasta”, dar și despre vizita ei de săptămâna trecută în Valea Jiului.

În momentul în care a comentat o poză în care senatoarea apare la ”Marius Nasta” într-un conflict verbal cu oamenii de ordine, CTP a numit-o ”Doamna Balivernă”. Gazetarul a mers mai departe și a comparat-o cu un șarpe Boa.

„Asta este o poză reprezentativă în care apare doamna, așa cum am numit-o eu, Cascada Urlătoarea, dar o să-i schimb apelativul, o să fac asta o dată pe săptămână. Acestei doamne o să îi spunem acum Doamna Balivernă.

Deschiderea maxilarelor doamnei. Se apropie de ceea ce realizează un șarpe Boa. Mă întreb dacă doamna posedă ceea ce șerpii posedă, osul pătrat.

Acolo era un domn de la pază care și-a făcut doar datoria. Doamna Ciocioacă, pentru că are multe cioace în dotare, amenința un om, care era acolo, conform fișei postului.

Și-a folosit legitimația în mod ticălos și ilegal. Asta a făcut și în fața Spitalului de la Matei Balș, acolo unde amenința ca o șefă de bandă, de gașcă, asta este esența comportamentului doamnei”, a spus CTP.

Diana Șoșoacă a dat năvală la Institutul „Matei Balș”

Senatoarea Diana Șoșoacă, propaspăt întoarsă din Valea Jiului  unde a vrut să se arate solidară cu minerii în grevă, și-a făcut apariția, duminică seara, în curtea Institutului „Matei Balș”, de unde tocmai pleca ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, după incidentul care a mobilizat masiv echipele de intervenție din cauza riscului de incendiu.

„Câți oameni trebuie să mai moară ca dumneavoastră să vă dați demisia? Spuneți! Sunteți pentru a doua oară ministru al sănătății! E dreptul meu! Dumneavoastră sunteți numit!”, a intervenit senatoarea Diana Șoșoacă, potrivit fanatik.ro