Actual

Kelemen Hunor: Dacă nu intrăm în Schengen în 2023, atunci până în 2025 nu trebuie să ne ocupăm de acest subiect. Vin alegerile

Kelemen Hunor: Dacă nu intrăm în Schengen în 2023, atunci până în 2025 nu trebuie să ne ocupăm de acest subiect. Vin alegerile

Dacă nu intrăm în 2023, atunci până în 2025 nu trebuie să ne ocupăm de acest subiect, pentru că vin alegerile şi Comisia nu se mai ocupă, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, precizând că „decizia Austriei a fost una mizerabilă, dar degeaba cauţi vinovaţi în România, pentru că noi am gestionat bine acest dosar în 2022”.

Kelemen Hunor: Dacă nu intrăm în Schengen în 2023, atunci până în 2025 nu trebuie să ne ocupăm de acest subiect. Vin alegerile

Întrebat dacă aderarea la Schengen ar putea să se întâmple anul acesta, Kelemen Hunor a spus că ”este greu de spus, Eu sper că da, dar e greu de dat un termen.

”Dacă nu intrăm în 2023, atunci până în 2025 nu trebuie să ne ocupăm de acest subiect, pentru că vin alegerile şi Comisia are treabă, nu se va mai ocupa. Comisia care vine după alegerile europarlamentare se va aşeza undeva în septembrie, octombrie 2024, până când lucrurile se vor aşeza pe un făgaş normal trece anul 2024”, a mai spus Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a precizat că vrea să creadă că ”dacă nu vom reuşi să închidem sub preşedinţia suedeză, sub preşedinţia spaniolă se poate închide”.

”Au şi austrienii nevoie de un pic de timp, au alegerile în ianuarie, acum, şi după aceea politic lucrurile se vor aşeza”, a mai spus el.

Despre cine este vinovat pentru acest eşec, Kelemen Hunor a spus : ”Nu avea cum să prevadă nimeni această schimbare, nici din România nici din statele membre. Noi când am aflat chestia asta am aflat de la colegii noştri din Austria, că avem acolo prieteni, suntem în aceeaşi familie politică. Ne-au zis, vedeţi că se schimbă brutal ceva la noi, au văzut sondajele, cancelarul a luat o decizie, în cerc restrâns. Dar asta noi am aflat când s-a luat decizia. (..)  Toată Comisia a fost susprinsă, toate statele membre şi supărarea a venit şi de aici”, a spus preşedintele UDMR.

”Eu în continuare cred că a fost o decizie mizerabilă, dar degeaba cauţi vinovaţi în România, pentru că toată lumea este luată sub surprindere”.

”De schimbat nu mai putea schimba nimic. Sunt convins, deşi nu am fost implicat, am avut multe discuţii cu colegii din diferite state membre şi eu cred că România a gestionat bine acest dosar în 2022”, a spus Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a precizat că ”nu ar susţine decuplarea de Bulgaria”. ”Trebuie să îţi păstrezi prietenii, noi am da un mesaj prost, că nu mai are încredere în tine, că îl laşi baltă”, a arătat preşedintele UDMR.