Actual Lifestyle

La granița cu Ucraina, la un depozit de muniție, a avut loc o explozie cauzată de  „manipularea neglijentă” a unei grenade

La granița cu Ucraina, la un depozit de muniție, a avut loc o explozie cauzată de  „manipularea neglijentă” a unei grenade
cotidianul.ro

Sâmbătă, 14 ianuarie 2023, la ora 4:50, ora Moscovei, a avut loc o explozie a avut loc la un depozit de muniție din regiunea Belgorod a Rusiei, aflată la granița cu Ucraina, regiune care se învecinează cu nord-estul Ucrainei, unde, de la invazia din 24 februarie 2022, orașul Harkov (al doilea oraș ca mărime din țară) a fost vizat de mai multe atacuri cu rachete rusești.

Cauza exploziei, „manipularea neglijentă” a grenadei

Referitor la acest incident, oficialii locali au confirmat faptul că explozia a fost cauzată de  „manipularea neglijentă” a grenadei chiar de către un recrut rus.

În acest sens, serviciile locale de urgență au declarat următoarele: „Ca urmare a detonării neintenționate a unei grenade de către un sergent într-un cămin… a izbucnit un incendiu. Șaisprezece militari, inclusiv vinovatul, au fost transportați la spital. Alți trei au murit”.

„Conform informațiilor preliminare, un membru al serviciului a luat o grenadă RGD-5 pentru a câștiga autoritate în fața subordonaților săi”, a scris Baza.

Au murit trei soldați în urma exploziei

De asemenea, serviciile de urgență au mai transmis că „a avut loc un incendiu azi-noapte în casa de cultură a satului, la ferma Tonenkoye, în districtul Korochansky. Înăuntru erau muniții și au explodat”, precizând, totodată, că 15 locuitori din casele adiacente centrului cultural au fost evacuați.

Incidentul s-a soldat cu moartea a trei soldați și rănirea altor 16. Opt persoane sunt încă date dispărute. Iar, potrivit canalelor de Telegram 112 și Baza, persoanele decedate și răniții sunt recruți ruși chemați să lupte în Ucraina, în cadrul campaniei de mobilizare anunțate în septembrie 2022.

Explozia a avut loc într-un fost centru cultural

Această explozie a avut loc într-un centru cultural amenajat ulterior, de forțele armate ruse, ca depozit de armament.

Accesul jurnaliștilor în zonă a fost interzis

În acest caz a fost deschis un dosar penal, deși nu este clar care sunt acuzațiile. Rețeaua de televiziune Ren a raportat că ferma Tonenkoye a fost izolată, iar jurnaliştii nu au fost lăsaţi în zonă, citează meduza.io.

Războiul în Ucraina, ziua 326. Sinteza

  • Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat duminică presei germane că Ucraina se poate aștepta la mai multe livrări de arme grele din partea aliaților săi occidentali „în viitorul apropiat”.
  • Ministrul britanic de externe, James Cleverly, a scris într-un editorial publicat în The Sun că „acum este momentul să accelerăm și să mergem mai departe” pentru a oferi Ucrainei sprijinul de care are nevoie.
  • Orașul Herson din sudul Ucrainei a continuat să suporte bombardamente din partea rușilor, au declarat autoritățile locale. Duminică, sediul unei unități locale a Crucii Roșii, un centru de reabilitare pentru copii cu dizabilități, o zonă din jurul unui cămin studențesc, precum și o instalație de infrastructură critică au fost ținta focului, a scris pe Telegram Yaroslav Yanushevych, șeful administrației militare din Herson.
  • Potrivit Belarus, exercițiile comune ale forțelor aeriene cu Rusia sunt doar defensive.
  •  În mesajul său către națiune, duminică seara, Volodimir Zelenski a precizat: „Toată lumea va fi trasă la răspundere pentru teroare: atât cei care ucid, cât şi cei care îi ajută”, în timp ce Vladimir Putin a transmis că „Totul se desfășoară conform planului”, potrivit hotnews.ro.