Actual

Liberalul Pavel Popescu, nemulțumit de ministrul Bogdan Aurescu. „Şi la MAE e nevoie de calibrare …”

Liberalul Pavel Popescu, nemulțumit de ministrul Bogdan Aurescu. „Şi la MAE e nevoie de calibrare …”

Calibrare, pare cuvântul de ordine în coaliţia de guvernare. După ce premierul Nicolae Ciucă a discutat cu Vasile Dîncu despre calibrarea comunicării publice, acum a venit şi rândul ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, un ministru tehnocrat, dar susţinut de PNL.

PNL a pus ochii pe tehnocratul Bogdan Aurescu. „Şi la MAE este nevoie de calibrare pentru a potenţa mai mult România”

Deputatul PNL şi preşedintele comisiei de apărare, Pavel Popescu a declarat că dacă este să se uite în curtea coaliţiei, şi-ar fi dorit să vadă şi puţin mai mult curaj pe zona MAE, care e în curtea PNL. El a precizat că ”sunt chestiuni de calibrare care ar fi putut fi făcute în anumite momente mai bine, pentru a potenţa mai mult România”.

”Dacă este să mă uit în curtea coaliţiei, în general, mi-aş fi dorit să văd şi puţin mai mult curaj pe zona MAE, care e în curtea noastră. Există tot timpul critici cu privire la modul în care ne raportăm la aşa-zisa poziţie a SUA, care este partenerul nostru strategic numărul 1 şi a NATO. În trecut, au fost nişte chestiuni unde eu, personal, am considerat că trebuia să fim mai curajoşi şi cred în continuare că România ar putea să fie puţin mai curajoasă pe anumite speţe”, a spus Pavel Popescu în emisiunea Talk News de la Profit News TV.

Pavel Popescu a arătat că este o opinie personală a sa. El a completat că ”sunt chestiuni de calibrare (..) care ar fi putut fi făcute în anumite momente mai bine, pentru a potenţa mai mult România”.

”România a ajutat enorm Ucraina şi chiar dacă nu a făcut-o detaliat, în cancelariile europene ar trebui să se audă mai bine. (..) Este o reacţie la micile încurajări pe care le auzim din partea partenerilor strategici, care ne spun: apăsaţi şi voi mai mult pe acceleraţie şi veţi ajunge ca polonezii”, a mai spus deputatul PNL.

Pavel Popescu susţine că PSD îl vrea e Dîncu remaniat

În ceea ce îl priveşte pe Vasile Dîncu, preşedintele comisiei de apărare din Camera Deputaţilor, Pavel Popescu spune că PSD ar vrea să îl remanieze pe Vasile Dîncu mai mult decât oricine altcineva. El a mai spus că ştia că nu se va întâmpla o remaniere, pentru că PSD va folosi ca gest politic acest troc al ministrului meu care pleacă versus ministrul tău care pleacă.

”Declaraţiile nefericite sunt declaraţii nefericite şi le asumi, ca ministru. Eu personal ştiam că nu se va întâmpla o remaniere, pe o analiză simplă şi nu voi intra în detalii. Tocmai pentru că PSD va folosi ca gest politic acest troc al ministrului meu care pleacă versus ministrul tău”, a spus deputatul PNL, membru al comisiei de apărare.

El a precizat că ”este absolut normal, este o coaliţie politică”.

”Nu ne permitem ca PNL să venim în faţă cu o remaniere a unui ministru care poate nu suferă sau nu necesită o remaniere, doar pentru că PSD nu poate să îşi remanieze propriul ministru care este în curtea PSD”, a precizat Popescu.

”Opinia mea este că PSD-ul ar vrea să îl remanieze pe Vasile Dîncu mai mult decât oricine altcineva. Declaraţiile domnului ministru sunt total independente de dorinţa PSD de a-l remania, nu sunt decât nişte motive care ar pune puţin mai multe paie pe focul acesta al remanierii care mocneşte în PSD”, a arătat Pavel Popescu, precizând că premierul a ieşit, prin purtătorul de cuvânt şi a vorbit despre calibrarea mesajului.

Potrivit lui Pavel Popescu, ”este la latitudinea şefilor celor două partide să discute despre remaniere, dar în condiţiile unor declaraţii personale făcute nu putem discuta despre astfel de trocuri politice, îmi dau eu un ministru jos dar vă daţi şi voi un ministru jos, nu aşa se pune problema”.