Actual Lifestyle

Ministrul Alexandru Rafila spune că spitalele din România sunt depășite de timpuri. Oficialul de la sănătate oferă și soluția

Ministrul Alexandru Rafila spune că spitalele din România sunt depășite de timpuri. Oficialul de la sănătate oferă și soluția

România încă se mai bazează pe ceea ce a fost construit în anii comunismului: rețele de canalizare, blocuri, clădiri cu semnificație istorică sau construcții unice în lume, precum ”Casa Poporului”, și nu în ultimul rând – spitalele.

Ministrul Alexandru Rafila spune că spitalele din România sunt depășite de timpuri. Oficialul de la sănătate oferă și soluția

Aflat la un eveniment medical, care a avut loc ieri, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că este foarte greu să adaptezi clădiri vechi ale spitalelor la standarde actuale.

Ministrul a răspuns invitației de a participa la un eveniment organizat pentru a evidenția, public, modernizarea celor două secţii de pediatrie de la Institutul Clinic Fundeni.

Evenimentul a fost organizat cu ocazia finalizării modernizării, la Institutul Clinic Fundeni, cu ajutorul Fundaţiei Filantropice Metropolis, a celor două secţii de pediatrie.

În acest context, ministrul sănătății, dr. Alexandru Rafila a menționat problema, aceasta fiind ”îmbătrânirea” clădirilor și a oferit și rezolvarea ei: apariția/construirea unor spitale noi.

Și aceasta deoarece este foarte greu să respecți standardele europene în vechile clădiri: cerințele medicale privind fluxul și refluxul materialelor și oamenilor (pacienți și medici), la care se adaugă și infecțiile nosocomiale, intraspitalicești.

Dincolo de mulțumirea de a vedea secții de pediatrie, pentru că toți ar trebui să avem o sensibilitate deosebită, copiii sunt cel mai important lucru, cel mai important capital în această țară și noi trebuie să facem tot ceea ce putem, încât ei să se dezvolte armonios. Dacă au nevoie de asistență medicală să o primească la timp, în condiții civilizate. Dar e foarte greu să adaptezi clădiri vechi la standarde actuale.

Problema aceasta a amenajării unei secții de spital, mai ales o secție unde au loc manevre invazive, este o problemă și toată lumea discută (…) despre infecțiile asociate asistenței medicale, așa-zisele infecții nozocomiale. Nu se mai numesc nozocomiale, ci e un termen ceva mai extins. (…) E foarte greu să lupți împotriva acestor tipuri de infecții dacă nu ai niște condiții minimale.

Noi lucrăm la legislație, la ghiduri de bună practică, dar viitorul, dacă ne ajută Dumnezeu să facem spitale regionale, prin PNRR sau din alte surse de finanțare, e important să avem o rețea de spitale care să corespundă standardelor actuale. Numărul de pacienți care sunt îngrijiți, de exemplu, într-o secție ATI trebuie să fie un pacient într-un salon.

E foarte greu de asigurat acest lucru. Partea de grupuri sanitare, partea de circuite, e foarte greu de adaptat în clăditri vechi”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila, în acest context, a ținut să precizeze că în țară au mai multe asociații și fundații care au contribuit substanțial la îmbunătățirea spitalelor.

Sigur, oricât ar lucra asociațiile și fundațiile, nu pot înlocui responsabilitatea noastră, ca Minister al Sănătății. Noi avem în jur de 60 de spitale din circa 350 de spitale la nivel național. Am mers în multe locuri din țară și am văzut multă viziune, dorință de schimbare.

Există multe autorități naționale, dar mai ales locale, care s-au implicat și au reușit proiecte frumoase, de multe ori în parteneriat cu investgitori privați sau cu simpli cetățeni. Și noi putem deveni contributori privați”, a mai spus Rafila.